Mesaj aniversar

CUVÂNTUL ANIVERSAR

rostit cu prilejul Bicentenarului Teologiei arădene de către

Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad cu tema

Institut, Academie, Facultate – 200 de ani de la înfiinţarea învăţământului teologic ortodox la Arad (1822-2022)

Ridică împrejur ochii tăi, Sioane, și vezi
Că iată au venit la tine
Ca niște făclii de Dumnezeu luminate, fiii tăi.
De la Apus și de la Miază-noapte,
Și de la mare, și de la Răsărit.
Întru tine binecuvântând pe Hristos în veci.

(Canonul Învierii)

Şirul evenimentelor bisericeşti, academice şi culturale ale Bicentenarului Teologiei arădene au început sub semnul doxologiei, a preamăririi Preasfintei Treimi, în comuniunea Dumnezeieştii Liturghii în Catedrala istorică a Aradului, în care am experiat diacronic şi sincronic comuniunea Sfinţilor şi a celor care au slujit învăţământul teologic arădean de la 1822 până astăzi. Am început şirul evenimentelor Bicentenarului Teologiei arădene cu textul din Canonul Învierii, din noaptea cea luminată a Paştilor, tocmai pentru că Institutul Teologic, înfiinţat prin decret imperial (1821) în anul 1822, a fost considerat şi asumat în conştiinţa românească, pe tot parcursul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, ca un Sion al culturii române, ca un Sion al izbăvirii neamului prin Biserică şi Şcoală. Am început şirul evenimentelor Bicentenarului Teologiei arădene tocmai când Teologia ortodoxă îşi serbează ocrotitorii, pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, modele de teologi, modele pastorale şi modele culturale care inspiră până astăzi pe teologi în aprofundarea Teologiei în experienţa Bisericii şi a Tainelor şi reprezintă modele de urmat pentru toţi creştinii. În această Sală istorică a Institutului şi Academiei Teologice din Arad, restaurată şi înnoită, ne-am adunat cu toţii, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, rector, profesori de teologie, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judenţene şi locale, ai culturii române, ai învăţământului universitar şi preuniversitar, urmaşi ai distinşilor profesori de la Academia Teologică, preoţi şi studenţi, pentru a cinsti ziua şi odată cu ea veritabila Tradiţie teologică biseculară a Aradului.

Dacă în anul 2012 Preparandia arădeană, cunoscută astăzi sub numele de Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” din Arad, şi-a omagiat, dimpreună cu Biserica Ortodoxă, parcursul bisecular, cu atâtea contribuţii la cultura română, în anul 2022 a sosit vremea aniversării Teologiei arădene, vremea în care privim în raţiunile istoriei şi la faptele oamenilor, la jertfele şi năzuinţele lor, ca să înţelegem, cei din secolul al XXI-lea, cât de importantă a fost şi este pentru întreaga Teologie românească, Tradiţia teologică arădeană, parte a Tradiţiei teologice româneşti şi universale.

În cele 24 de evenimente academice, bisericeşti şi culturale, locale, naţionale şi internaţionale, care se vor desfăşura în cetatea Aradului sub cupola Arhiepiscopiei Aradului şi a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, pe tot parcursul anului 2022 sunt angajate instituţii ale Statului român, instituţii bisericeşti, de cultură şi de învăţământ din ţară şi străinătate, împreună aniversând şi cinstind cei 200 de ani de la înfiinţarea învăţământului teologic arădean. Toate aceste evenimente nu sunt numai despre trecut, ci şi despre prezent şi mai ales despre viitor.

Un deceniu cât un secol: Biserică şi Şcoală, Teologie şi Cultură

Într-un deceniu 1812-1822, în contextul complicat al Imperiului şi al lipsei de independenţă ierarhică în Biserica ortodoxă din Transilvania, Aradul reuşeşte ceea ce nu s-a mai întâlnit niciunde: înfiinţarea a două instituţii superioare pentru Biserica şi cultura poporului român: Preparandia (1812) şi Institutul Teologic (1822). Parafrazând pe Roman Ciorogariu care la serbarea Centenarului Preparandiei din 1912 se exprima în limbajul biblic „întru început era Paul Iorgovici şi Moise Nicoară” afirmăm că toate cele care au urmat au vizat cel puţin trei aspecte pe care ilustri preoţi şi profesori din secolul al XIX-lea trebuiau să le împlinească prin împletirea teologiei şi culturii române pentru dezrobirea poporului: episcop român, deziderat realizat în 1829, biserică naţională autonomă, deziderat realizat în 1864, şcoală confesională română, deziderat realizat în 1812 şi 1822[1]. Toate aceste deziderate naţionale, ale Bisericii, teologiei şi culturii române nu doar că s-au împlinit, ci au dat roade însutit şi înmiit.

Înfiinţarea Preparandiei din Arad (3/15 noiembrie 1812) sub titlul „Şcoală regească preparandială greacă neunită a naţiunii române” cu inscripţia „Sigillum Regii Instituti scholarum praeparandorum Valachici”, în contextul ideilor iluministe de luminare şi culturalizare a popoarelor a însemnat „centrul renaşterii neamului românesc din Ungaria”, ilustrat, după eforturile jertfelnice ale lui Paul Iorgovici şi Moise Nicoară de dezrobire a poporului, de bărbaţii autentici ai Bisericii şi culturii române ca Dimitrie Țichindeal, Iosif Iorgovici, Constantin Diaconovici Loga, Ioan Mihuţ.

În 1822, prin înfiinţarea Institutului Teologic, profeţia versificată a lui Dimitrie Ţichidenal se împlinea:

„Crescători buni pruncilor ei vor fi

Mulţi dintr-ânşii se vor şi preoţi

De un Seminarium încă trebuie gândit

Şi pe lângă el un mare convict,

Ba şi de o Academie

Care trebuie să fie”[2].

La Centenarul Preparandiei (1912), Roman Ciorogariu consemna: „În vremea aceea, Aradul era unicul centru cultural în Ungaria şi Bănat cu şcoli superioare româneşti. Un fel de şcoli profetice cum erau cele ce au susţinut ideea mesianităţii în Testamentul vechiu. De aici se transmite ca un râu viu ideea culturei şi a bisericei naţionale, începând dela creştetul Bihorului până la căderea Dunării dela Orşova”[3]. Prin aceasta căuta să indice cel puţin trei aspecte deosebit de importante pentru relevanţa celor două „cetăţi” ale culturii şi teologiei române: 1) Aradul era singurul centru din Ungaria şi Banat cu şcoli superioare româneşti; 2) ideea naţională era transmisă în aceste şcoli ca o idee profetică şi mesianică pentru neamul românesc; 3) aria lor de întindere era vastă: de la zona Aradului la creştetul Bihorului şi de la Timişoara până la Dunărea de la Orşova.

Acestea erau considerate „Sion” al culturii române prin misiunea lor teologică şi culturală. De aceea, Ioan Ignatie Papp, Episcopul Aradului în 1912 arăta: „Şi acum mă adresez cătră Tine Sion al culturei româneşti, care curs de un veac ai dat şi lumină şi viaţă, învăţători şi preoţi unei părţi însemnate a iubitei noastre patrii, şi anume poporului românesc din părţile ungurene şi bănăţene, Ţie îţi zic: „Ridică împrejur ochii tăi Sioane şi vezi, că iată a venit la Tine fiii Tăi şi fiii fiilor Tăi din generațiunile unui veac, ca toţi să-ţi aducă tributul recunoștinței lor şi să se bucure cu Tine în ziua veseliei centenarului existenţei Tale ca focular de cultură”[4].

Preparandia (1812) şi Institutul Teologic (1822) au o istorie comună aşezată în slujirea Bisericii şi a poporului român. Fără a forţa datele istorice putem afirma că rădăcinile Teologiei arădene sunt mai vechi decât anul 1822, întrucât mulţi dintre absolvenţii Preparandiei formaţi de, Dimitrie Ţichindeal, Constantin Diaconovici Loga, Iosif Iogovici şi Ioan Mihuţ, au intrat în cler. În 1812, inspectorul Uroş Nestorovici propunea ca nici un tânăr care dorea să devină diacon sau preot să nu mai fie hirotonit dacă nu a absolvit cursurile preparandiale[5]. Acest fapt, susţinut şi de structura pedagogic-teologică a disciplinelor predate, ne îndreptăţeşte să afirmăm că teologia arădeană îşi are rădăcinile, într-un mod organizat, în anul 1812, acestea fiind întărite şi bine definite în anul 1822, prin înfiinţarea Institutului Teologic[6].

Teologia arădeană până la primul Centenar (1822-1922)

Prima şcoală teologică ortodoxă superioară din Transilvania

Să ne reamintim cronologic parcursul învățământului teologic românesc din secolul al XIX-lea: a) înfiinţarea Seminarilor: Socola (1803), Bucureşti, Buzău, Argeş (1836), Râmnicul Vâlcea (1837); b) înfiinţarea Facultăţilor: Iaşi (1860-1864), Cernăuţi (1875), Bucureşti (1881). La Arad exista din 1822 Institutul Teologic cu 2 ani de studiu, iar din 1825 cu 3 ani de studiu. Această structură de 3 ani de studiu integrată într-un Institut Teologic nu exista niciunde în Transilvania, nici chiar la Sibiu, unde cursurile preoţeşti au rămas de 6 luni până în 1848, când sunt ridicate la un an de studiu, în 1852 la doi ani de studiu, iar în 1861 la trei ani de studiu. Dacă sfântul mitropolit Andrei Şaguna înfiinţează Institutul teologic-pedagogic în 1850, Aradul avea deja Institut Teologic din 1822 şi Preparandia ortodoxă română din 1812, absolvenții acesteia fiind hirotoniţi şi în treapta preoţiei. Fără tăgadă, Institutul Teologic de la Arad este prima şcoală teologică ortodoxă superioară din Transilvania. Istoricul Pavel Vesa, constata în scrierile sale: „În concordanţă cu structura învăţământului din Arad, simpla enumerare a disciplinelor de studii pe care era axat programul zilnic şi semestrial de la şcoala clericală, sugerează o cultură teologică de factură europeană”[7]. Nivelul de şcoală superioară este recunoscut şi de istoricul Bisericii Ortodoxe Române, Academicianul Mircea Păcurariu care numeşte Institutul Teologic de la Arad o „şcoală teologică superioară”[8].

Profesori de Teologie

Dintre profesorii de teologie arădeni care au marcat învăţământul teologic în secolul al XIX-lea amintim pe Gherasim Raţ, cu studii la Viena, devenit episcop în 1835, militant pentru drepturile românilor, Patrichie Popescu cu studii la Seghedin, Pesta şi Arad, Ghenadie Popescu cu studii la Pesta şi Arad, Miron Romanul, Vasile Mangra, devenit mitropolit şi membru al Academiei Române, face parte din delegaţia care a dus Memorandum-ul la Viena şi are contribuţii la istoriografia românească din Transilvania, la descoperirea manuscriselor româneşti, Iosif Goldiş, cu studii la Debrețin, Pesta, Arad, devine episcop şi membru al Academiei Române. Să amintim şi pe profesorii de teologie Roman Ciorogariu, Lazăr Iacob, Gheorghe Ciuhandu, Trifon Lugojan. Pentru anumite perioade de timp amintim şi pe profesorii Silviu Dragomir şi Iosif Iuliu Olariu. Toate aceste aspecte conturează imaginea unei elite teologice şi culturale pe care Aradul a avut-o în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea până la Centenar.

Absolvenți

Dintre personalităţile care au marcat viaţa bisericească, teologică şi culturală a României şi au absolvit cursurile teologice la Arad amintim: Ghenadie Popescu (absolvent 1832, profesor la Institut), Patrichie Popescu (absolvent 1837, profesor la Institut), Nifon Bălăşescu (absolvent 1834, primul profesor şi director al Seminarului din Bucureşti), Iosif Beleş (absolvent 1844, profesor şi vicar la Oradea), Vicenţiu Babeş (absolvent 1844, întemeietorul foii Albina din Viena şi Pesta, membru fondator al Academiei Române, luptător pentru drepturile românilor, tatăl lui Victor Babeş, savantul care a pus bazele bacteriologiei în medicina modernă), Miron Romanul (absolvent 1848, profesor la Institut şi episcop la Arad şi mitropolit al Ardealului), Iosif Goldiş (episcop al Aradului, membru corespondent al Academiei Române), Vasile Mangra (absolvent 1872, profesor la Institut, mitropolit al Ardealului şi membru al Academiei Române), Roman Ciorogariu (absolvent 1877, profesor la Institutul din Arad şi episcop al Oradei, membru de onoare al Academiei Române), Vasile Lăzăreascu (absolvent 1915, profesor la Academiile din Sibiu şi Oradea şi mitropolit al Banatului), Aurel Crăciunescu (absolvent 1899, profesor la Institutul Teologic de la Sibiu), Lazăr Iacob (absolvent 1905, profesor la Institutul din Arad, la Academia din Oradea, la Facultatea de Drept din Cluj, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, decan al acesteia 1940-1941), Andrei Moldovan (absolvent 1910, viitorul episcop al Americii), Cornel Givulescu (absolvent 1915, profesor la Academia Teologică din Oradea), Emil Petrovici (absolvent 1919, profesor şi rector al Universităţii din Cluj, membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Bulgare de Ştiinţe, membru al Comitetului Internaţional al Slaviştilor), Ioan Ignatie Papp (absolvent 1871, episcop al Aradului, locţiitor de mitropolit al Ardealului (1918-1920), copreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia), Gheorghe Cotoşman (absolvent 1927, profesor la Academia Teologică din Caransebeş), Gheorghe Ciuhandu (absolvent 1896, profesor la Institutul din Arad, istoric, membru de onoare al Academiei Române), Ştefan Meteş (istoric, director al Arhivelor Statului din Cluj, membru corespondent al Academiei Române). Existenţa atâtor personalităţi care au absolvit studiile la Institutul Teologic din Arad în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, ilustrează calitatea şi rolul acestei instituţii teologice în contextul învăţământului teologic românesc.

Contribuția la Teologia Bisericii şi cultura română

Teologia arădeană şi cultura română

Şcoala teologică de la Arad, în contextul stăpânirii ungare, a avut un rol însemnat în afirmarea credinţei ortodoxe şi a culturii române, rămânând în decursul istoriei, într-o conlucrare constructivă cu Sibiul teologic şi cu celelalte Academii de Teologie din Transilvania. Totodată, teologia arădeană a avut un rol major în dezvoltarea învăţământului teologic românesc.

În cadrul Institutului Teologic se editează lucrări, se scriu articole şi studii cu conţinut teologic, misionar, apologetic şi cultural. Profesorii Institutului Teologic din Arad erau prezenţi în mişcarea ideilor teologice, culturale şi bisericeşti-naţionale din secolul al XIX-lea. Să nu uităm că în 1869 apare la Arad revista literară şi socială Speranţa, în 1872 revista Lumina, iar în 1877 revista Biserica şi şcoala. Într-o analiză cantitativă, cu impact în răspândirea culturii şi a învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe, se arată că din anul 1611, când s-a tipărit la Arad prima carte în limba latină şi până în anul 1918, s-au tipărit la Arad 638 cărţi, iar din 1918 şi până în 1943 s-au tipărit numai în editura Diecezanei, un număr de 189.610 publicaţii zilnice, săptămânale şi lunare. Pe lângă acestea, tot în Editura Diecezanei, au fost tipărite în acelaşi timp şi 683 cărţi didactice literare şi religioase. Această activitate prodigioasă așază Aradul imediat după Cluj în rândul centrelor culturale transilvane[9]. În prima jumătate a secolului al XX-lea, relaţia teologie-cultură a fost ilustrată de Semănătorul în care publică N. Iorga, I. Agârbiceanu, O. Ghibu, Şt. Meteş, T. Vianu, E. Lovinescu, L. Blaga, E. Speranţia, Al. Iacobescu şi sunt tipărite texte din M. Eminescu, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu. Această dimensiune literară a culturii este îmbogățită de dimensiunea teologică din Biblioteca păstorului ortodox cu popularizarea învăţăturilor creştine şi din Biblioteca creştinului ortodox, în paginile cărora întâlnim texte ale lui T. M. Popescu, V. Ispir, I. Mihălcescu, V. Gheorghiu, Gr. Comşa, Tit Simedrea.

La o sută de ani de la înfiinţarea Institutului Teologic, părintele profesor Teodor Botiş tipăreşte cunoscuta lucrare – premiată de Academia Română – Istoria Şcoalei normale şi a Institutului român ortodox din Arad (Arad, 1922, 744 p.). Această lucrare ilustrează rădăcinile istorice adânci ale învăţământului teologic arădean şi dezvoltarea acestuia pe parcursul unui secol.

Teologia arădeană şi Academia română

Reiterăm încă o dată atenţia pe care Academia Română a acordat-o teologilor arădeni, reamintind şi statutul de membru fondator al Academiei Române pe care Vicenţiu Babeş, absolvent al Institutului Teologic îl are. Astfel, Vasile Mangra este membru titular al Academiei Române, Iosif Goldiș, membru corespondent al Academiei Române, Grigorie Comşa şi Gheorghe Ciuhandu, membrii de onoare ai Academiei Române dimpreună cu Roman Ciorogariu. Contribuţiile de excepţie ale teologilor arădeni au fost premiate de Academia Română. Dintre acestea amintim: P.S. Dr. Grigorie Comşa, Tineretul României, Pr. Prof. Dr. Teodor Botiş, Monografia familiei Mocioni şi Istoria Şcoalei Normale şi a Institutului Teologic din Arad, Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea, Duhul Adevărului, Pr. Dr. Gheorghe Ciuhandu, Românii din câmpia Aradului şi Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ.

Teologia arădeană de la primul la al doilea Centenar(1922-2022)

De la Institut la Academie

Aradul teologic debutează în secolul al XX-lea cu un corp profesoral bine alcătuit şi cu un univers cultural şi teologic de excepţie. Dintre teologii arădeni care au marcat teologia ortodoxă din prima jumătate a secolului al XX-lea amintim: Episcopii Grigorie Comşa şi Andrei Magieru, profesorii Teodor Botiş Atanasie Lipovan, Nicolae Popoviciu, Iustin Suciu, Ilarion V. Felea, Pentru Deheleanu. În 1927 Institutul Teologic este transformat în Academie Teologică cu 4 ani de studii. În perioada 1927-1948 putem spune că la Arad s-a format un corp profesoral solid, bine pregătit şi implicat în dezvoltarea teologiei ortodoxe române.

Teologia arădeană a avut un rol bisericesc-cultural şi pastoral-misionar însemnat în contextul primei jumătăţi a secolului al XX-lea. Reprezentanţii de marcă ai teologiei arădene în frunte cu episcopii Aradului au răspuns la cel puţin trei mari provocări contextuale: 1) expansiunea raționalismului, indiferentismului şi ateismului militant; 2) sectarismul şi expansiunea grupărilor neoprotestante în vestul României; 3) multiculturalismul şi pluriconfesionalismul pe fondul afirmării României ca stat naţional, unitar. Aceste trei mari coordonate le întâlnim în operele teologice ale profesorilor de la Arad, recunoscute în teologia ortodoxă română.

Cu privire la expansiunea raţionalismului, ateismului şi filosofiilor Occidentului, profesorii de teologie arădeni iau atitudine afirmând valoarea credinţei Bisericii şi rolul cultural al Ortodoxiei. Sunt emblematice în acest sens contribuțiile părintelui profesor Ilarion V. Felea din lucrările de apologetică Religia iubirii (1946), Religia culturii (1944, publicată postum 1994).

Sectarismul şi diversele manifestări sectare din vestul României au fost puternic combătute prin opera misionară, teologic-omiletică a episcopului Grigorie Comşa al Aradului, precum şi prin contribuţiile părintelui Ilarion V. Felea – Critica ereziei baptiste (1937) – şi ale părintelui Simeon Şiclovan – Sfânta Tradiţie şi baptiştii (1927), La luptă pentru legea străbună (1940). Contracararea fenomenului sectar este gândit teologic la cel mai înalt nivel academic pentru acea vreme de părintele profesor Petru Deheleanu prin Manualul de Sectologie (1948).

Problema multiculturalismului şi pluriconfesionalismului de vestul României primește răspuns prin afirmarea Tradiţiei ortodoxe şi a relaţiei dintre Biserică şi neam. Stau mărturie în acest sens paginile publicaţiilor Biserica şi Şcoala şi Calea Mântuirii, precum şi lucrările canonistului Lazăr Iacob şi ale istoricului Gheorghe Ciuhandu.

În contextul învăţământului teologic ortodox românesc din prima jumătate a secolului al XX-lea, Aradul a excelat în cel puţin şapte discipline teologice: 1) Omiletică – Episcopul Dr. Grigorie Comşa scrie Istoria predicii la români, lucrare inedită şi unică în teologia ortodoxă română, urmată de o serie de volume cu caracter omiletic dintre care amintim: Predici la sărbătorile bisericeşti (1925); Veniţi la Hristos (1926), De la leagăn până la moarte (1927); Brazde în ogorul Ortodoxiei (1932), Spre zările veşnciei (1933), Darurile Duhului Sfânt (1934), Flori din grădina sufletului (1934) s.a.; Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea scrie Duhul adevărului (1942) lucrare de predici premiată de Academia Română; 2) Misiologie – Pr. Prof. Dr. Petru Deheleanu scrie Manual de Sectologie (1948) unică şi nedepăşită în teologia ortodoxă română; 3) Apologetică – Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea scrie Religia culturii (1944) şi Religia iubirii (1946), lucrări de certă valoare apologetică în care încearcă o viziune unitară asupra teologiei în contrapondere cu diferitele provocări ale filosofiei şi ştiinţei moderne; 4) Ascetică şi Mistică – Pr. Prof. Dr. Ilarion V. Felea realizează prima sinteză extinsă pe marginea primelor 4 volume ale Filocaliei traduse de părintele Dumitru Stăniloae la Sibiu şi a altor surse patristice şi teologic-duhovniceşti, în lucrarea editată postum Spre Tabor (4 vol.); 5) Drept bisericesc – Pr. Prof. Dr. Nicolae Popoviciu scrie Manual de drept bisericesc ortodox (1926) şi Canoanele Bisericii ortodoxe Române însoţite de comentarii (1930, vol. I; 1931, vol. II); Aici amintim şi contribuţia profesorului Lazăr Iacob care predă la Arad şi în cele din urmă ajunge profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: Regimul cultelor din România (1931), Concordatul cu Vaticanul (1933), Politica scaunului papal (1936), Biserica dominantă şi egala îndreptăţire a cultelor (1936), Statul şi Biserica (1942); 6) Teologie biblică – Arhim. Prof. Dr. Iustin Suciu scrie Ermeneutica biblică sau ştiinţa interpretării Sf. Scripturi pentru Institutele teologice şi pentru uzul particular (1933); 7) Muzica bisericească prin Trifon Lugojan şi Atanasie Lipovan este ridicată la un nivel superior recunoscut până astăzi în teologia românească.

În 1929, Rectorul Academiei Teologice din Arad într-un text prin care ia atitudine faţă de încercările de transformare ale Academiei în Seminar, rememorează relevanţa istorică a Aradului din perspectivă telogic-bisericească şi culturală: „Sărman Arad! Tu, care după Blajul uniţilor ai întemeiat şi susţinut cele mai vechi şi mai bine organizate aşezăminte de cultură românească şi ortodoxă, Tu, care de la începutul veacului al 18-lea adăposteşti între zidurile Tale o episcopie martirizată în necontenitele războaie pentru menţinerea şi apărarea sufletului nostru de români şi ortodocşi la frontiera de vest a teritoriului nostru etnic (…) Tu, care în anii Domnului 1912 şi 1922 cu mândria şi satisfacţia datoriei împlinite ai prăznuit centenarul glorioaselor tale instituţii de cultură, a făcliilor, care timp de peste un veac au luminat minţile şi încălzit inimile româneşti (…) Sărman Arad şi sărmană episcopie seculară! Din trupul Tău a luat fiinţă episcopia Orăzii-Mari, cu care ai împărţit în mod generos tot ceea ce fericiţii noştri înaintaşi au câştigat prin jertfă şi muncă izvorâtă din dragoste evanghelică (…) Sărman Arad ortodox! Comisiunea pentru organizarea învăţământului teologic atinge falnicul Tău monument cultural, îţi ia satisfacţia şi mângâierea creştinească de a te putea mândri şi în viitor cu unica şcoală superioară, ce o ai şi ai avut-o şi ai susţinut-o cu jertfe supraomeneşti timp de un veac şi sub stăpânire ungurească”[10].

De la Academie la Facultate

Rezistența Teologiei arădene în timpul comunismului

Anul 1948 a reprezentat un an de cotitură pentru Academia Teologică din Arad. Sub presiunile regimului comunist, instaurat în România după cel de-al doilea război mondial, învăţământul teologic este restructurat, re-orientat şi în cea mai mare parte desfiinţat. Legea Cultelor din 1948 venea cu o nouă viziune asupra învăţământului teologic. Prin urmare, la 12 august 1948 se întrunesc la Arad, Dr. Vasile Lăzărescu, Mitropolitul Banatului, Dr. Andrei Magieru, Episcopul Aradului şi Veniamin Nistor, Episcopul Caransebeşului, hotărând de comun acord, pe baza art. 44 şi 48 din Legea Cultelor, să menţină pentru Mitropolia Banatului, Academia Teologică de la Arad sub forma unui Institut Teologic, deşi art. 49 prevedea că, cultul ortodox va putea avea doar două institute teologice de grad universitar, pentru pregătirea clerului. Patriarhia Română prin adresa 3225 din 27 septembrie 1948 înștiința că la Arad începând cu anul şcolar 1948-1949 va funcţiona un Institut Teologic Ortodox pentru cele trei eparhii din Mitropolia Banatului. În octombrie 1948, Sfântul Sinod hotăra, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea a patru Institute Teologice la Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Arad[11]. Viziunea Sfântului Sinod nu a fost asumată de autorităţile statului comunist. Nu a contat nici hotărârea unanimă a Sfântului Sinod, nici hotărârea nezdruncinată a ierarhilor din Mitropolia Banatului, decişi să susţină financiar existenţa Institutului Teologic de la Arad pentru pregătirea clerului din întreaga mitropolie, nici istoria de 126 de ani şi nici meritele acestei şcoli istorice de teologie ortodoxă, pusă în slujba teologiei şi a neamului românesc. Astfel, după 126 de ani, Aradul istoric rămânea fără şcoală teologică superioară. Dacă în perioada interbelică a existat o dispută acerbă privind reorganizarea învăţământului teologic românesc, fiind vizate Academiile Teologice din Ardeal, odată cu instaurarea comunismului, aceste Academii încetează să existe, excepţie făcând Sibiul şi Clujul, transformate în Institute de Teologie Ortodoxă, Clujul funcţionând până în anul 1952. Dintre profesorii de teologie de la Arad, Simion Şiclovan a fost numit conferenţiar la Sibiu, Vintilă Popescu, conferenţiar la Bucureşti iar Petru Deheleanu, conferenţiar la Cluj.

La Arad au mai funcţionat până în 1952 aşa-numitele cursuri preoţeşti, cursuri de pregătire a clerului sub îndrumarea părintelui profesor Petru Deheleanu. O anumită rezistenţă a învăţământului teologic arădean, în vederea pregătirii clerului, o întâlnim chiar în perioada comunismului. Este vorba despre cursurile preoţeşti organizate în Episcopia Aradului, în decursul multor ani, prin purtarea de grijă a episcopilor Aradului. Aceste cursuri erau ţinute de profesori de teologie consacraţi, care funcţionau în cele două Institute Teologice de grad universitar din România: Bucureşti şi Sibiu.

Aradul, veritabilă redută împotriva prozelitismului sectar şi a confesionalismului apusean, veritabil centru de cultură şi vechi centru teologic şi misionar, cădea sub loviturile programate ale comunismului ateu. În faţa acestui tăvălug a rămas doar clădirea istorică a Academiei de odinioară să amintească generaţiilor care urmau despre credinţa şi abnegaţia unor episcopi, preoţi şi profesori care au luptat pentru teologia ortodoxă şi cultura română în partea de vest a ţării. Dar a mai rămas ceva, au rămas operele teologice ale teologilor arădeni care ne vorbesc despre crezul şi calitatea teologiei lor. Ca semn al proniei divine, ceva ce am descoperit când ne aşteptam mai puţin. Opera şi viaţa unui om puse în slujba înnoirii teologiei ortodoxe şi a conştiinţei mărturisitoare a Bisericii. La instaurarea comunismului erau traduse de către părintele Dumitru Stăniloae patru volume din Filocalia românească la Sibiu. Cel care a realizat prima sinteză teologică amplă asupra temelor filocalice, în contextul comunismului ateu şi a unei teologii ortodoxe în mare parte conservatoare în influențele ei apusene abstracte, a fost părintele Ilarion V. Felea, ultimul rector al Academiei Teologice din Arad. El nu doar a contribuit la răspândirea Filocaliei, fiind pe deplin conştient de valoarea ei teologică şi spiritual-experimentală, ci a şi sintetizat temele ei într-o construcţie teologic-spirituală intitulată sugestiv Spre Tabor. Dacă în alte lucrări din perioada interbelică a unificat dogma cu spiritualitatea şi le-a transmis sub forma omiliei, în această sinteză uneşte dogma cu spiritualitatea şi cu experienţa Bisericii. În această operă, editată abia la începutul secolului al XXI-lea, descoperim nu doar unitatea dintre dogmă şi spiritualitate, ci şi fălnicia unei tradiţii teologice care a supravieţuit clandestin şi în vremurile grele ale comunismului. El a trecut la cele veşnice, mărturisind pe Hristos, la Aiud în 1961, dar opera sa teologică, înnoitoare, de influenţă filocalică, duhovnicească, rămâne să facă legătura nu doar cu înnoirea teologiei ortodoxe române din a doua jumătate a secolului al XX-lea, ci şi cu noile vremuri pe care le trăim astăzi în istorica vatră a teologiei româneşti din partea de vest a ţării.

La finele unui studiu impresionant despre învățământul teologic la Arad, semnat în anul 1989, anul căderii comunismului, părintele Mircea Păcurariu, istoric de referinţă al Bisericii Ortodoxe Române scria, concluzionând profetic „Din cele prezentate în aceste pagini, se desprinde constatarea că la Arad a activat o pleiadă de profesori luminaţi de teologie care, înfruntând vicisitudinile vremurilor, au apărat limba românească şi credinţa ortodoxă în faţa oricăror încercări de înstrăinare. Prin munca lor neostenită, ei au contribuit la sporirea patrimoniului culturii româneşti, la cunoaşterea trecutului poporului nostru, la întărirea conştiinţei de unitate naţională. Iar elevii lor, viitori preoţi şi învăţători, au lucrat în parohiile lor pentru răspândirea cunoştinţelor de carte în masele largi româneşti, pentru întărirea vieţii duhovniceşti şi apărarea credinţei ortodoxe a păstoriţilor. Iată motivele pentru care socotim că şcoala teologică de la Arad – cu istoria ei atât de bogată în fapte de seamă – merită toată preţuirea noastră, a celor de azi”[12].

Facultatea de Teologie Ortodoxă(1991) – legătura cu Academia Teologică

Legătura dintre Academia Teologică desființată în 1948 şi noua formă de învățământ superior este realizată la nivel uman de unul dintre profesorii vechii Academii, preotul profesor Tudor Demian, rechemat de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului la slujirea duhovnicească a tinerilor teologi arădeni. Vedem în aceasta şi un semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu, faţă de Facultatea noastră, care a fost reconectată la valorile teologice şi culturale care au caracterizat învăţământul teologic arădean din perioada interbelică. Dumnezeu a rânduit ca unul dintre cei mulţi de atunci să traverseze deşertul perioadei comuniste şi să refacă unitatea istorică a Facultăţii cu Academia şi Institutul, transmiţând tinerilor teologi valoarea tradiţiei teologice şi implicaţiile ei, împărtăşind noilor generaţii memoria vechilor structuri teologic-formative ale Aradului.

Tradiţie şi actualitate: Biserică, Universitate, Facultate

Relațiile dintre Biserică şi Universitate au fost reluate într-un mod cu totul nou după căderea comunismului în România. Constituirea corpului profesoral, recuperarea clădirii istorice a Academiei Teologice, racordarea la noile cerinţe universitare mereu în schimbare şi raportul dintre formarea studenţilor şi noile provocări bisericeşti, culturale şi sociale dimpreună cu creşterea prestigiului ştiinţific al demersului teologic-universitar la nivel naţional şi internaţional, au constituit reale provocări la adresa Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. Universitatea românească primea un domeniu „nou” şi „vechi” în acelaşi timp, printre multele domenii ale ştiinţelor ce fac parte din învățământul superior. Este vorba despre domeniul Teologiei care a fost suprimat din Universitate odată cu instaurarea noii viziuni sovietic-comuniste în România anilor de după cel de-al doilea război mondial. Teologia, disciplină fondatoare a prestigioaselor Universități europene, era aruncată la „coşul istoriei”, retrasă şi restrânsă la spaţiul Bisericii, fără relevanţă ştiinţifică şi socială.

După căderea comunismului, Universitatea îşi deschide porţile şi asumă domeniul Teologiei, recunoscându-i un statut ştiinţific şi formativ-educativ aparte. Teologia devine darul Bisericii pentru Universitate, iar Universitatea devine darul societăţii pentru Biserică şi misiunea ei prin Teologie. Facultăţile şi Departamentele de Teologie funcţionează cu binecuvântarea şi aprobarea Sfântului Sinod, fiind integrate în Universităţile de stat din România ca parte a învăţământului superior european.

După căderea comunismului, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, învățământul teologic arădean este readus în planul teologiei şi culturii româneşti. Ierarh cunoscător al istoriei şi al tradiţiei teologice din vestul României, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, valorifică noul context în vederea restaurării instituţiilor de învăţământ teologic din Arad. Astfel, se înfiinţează Facultatea de Teologie Ortodoxă în cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”. Teologia arădeană intră de această dată în Universitate, începând un drum sinuos de reafirmare şi reaşezare. Urmează coagularea unei noi generaţii de teologi arădeni în jurul Înaltpreasfinţitului Dr. Timotei Seviciu, ucenic al reputatului patrolog român Ioan G. Coman, specializat în Patrologie şi Istoria Bisericii Universale, cu studii la Bucureşti, Neuchâtel, Bossey, Frieburg. Dintre aceştia amintim pe părintele Emil Roman cu studii la Bucureşti şi Geneva, părintele Silviu Anuichi, specializat în Istoria Bisericii Ortodoxe, cu studii la Bucureşti şi Belgrad, părintele Ioan Tulcan, specializat în Teologie Dogmatică şi Misiologie, cu studii la Bucureşti, Erlangen şi Heidelberg, părintele Constantin Rus, specializat în Drept canonic ortodox, cu studii la Bucureşti şi Boston, părintele Daniil Stoenescu, specializat în Patrologie, cu studii la Sibiu şi Tesalonic, părintele Dumitru Moca, specializat în Teologie liturgică cu studii la Sibiu.

Tradiţia teologică arădeană îşi împlineşte menirea – după perioada grea a comunismului – prin Facultatea de Teologie Ortodoxă integrată în sistemul universitar de învăţământ cu toate cele trei forme de pregătire: licenţă, master, doctorat, un ideal la care înaintaşii nici măcar nu au sperat. Ei au pus însă fundamentele, au creat istoria cu care astăzi ne mândrim, noi am intrat în lucrul lor, formând tineri pentru Biserică, cultură şi societate, aş numi-o: o continuitate întru Tradiţie.

Facultatea de Teologie Ortodoxă reprezintă împlinirea idealurilor seculare cu privire la învăţământul teologic ortodox a celor care au slujit catedrele de teologie înainte de instaurarea comunismului. Facultatea de Teologie este rodul intrării Teologiei ortodoxe în Universitate, dar şi rodul efortului secular al înaintaşilor noştri care ne-au integrat mai întâi într-o Tradiţie teologică riguroasă, care s-a dezvoltat la Arad în relaţie directă cu alte centre teologice din Transilvania.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad are misiunea de a forma duhovniceşte şi intelectual-ştiinţific viitori slujitori ai altarelor şi catedrelor de religie ortodoxă din Arhiepiscopia Aradului. În acelaşi sens are misiunea de a iradia lumina ştiinţei teologice şi a modelelor duhovniceşti pentru formarea tinerilor care asumă programele de studii ale Facultăţii, precum şi de a ridica punţi de legătură în cadrul Universităţii cu celelalte domenii ale cunoaşterii în vederea unui dialog constructiv şi benefic pentru progresul omului în cunoaşterea lumii şi a Creatorului ei.

În acest efort duhovnicesc-formator şi intelectual-ştiinţific, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad se fundamentează pe Tradiţia dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe asumată şi manifestată în specificul bisericesc-teologic local şi pe exigenţele academice ale învăţământului teologic superior românesc şi european.

O bucurie şi o speranţă la ceas aniversar

Teologia şi cultura română, împletite la Arad, în imaginea Bisericii şi Şcolii, sunt asemănate pentru poporul român, robit în acele vremi, cu un pom al vieţii. Din această perspectivă redăm rugăciunea cu care Roman Ciorogariu, Directorul Institutului Teologic-Pedagogic, îşi încheie discursul Centenar din 1912: „Ţie Doamne îţi mulţămim că ai trimis inimile calde cari au cultivat acest pom al vieţii sădit în Arad cu o sută de ani înainte de aceasta; trimite mâna Ta cerească şi asupra lucrului inimei noastre cari suntem astăzi grădinarii lui şi fă-ne intrarea în secolul al doilea, isvor de apă vie, din care în veci să înflorească, acest pom spre binele patriei, fericirea neamului românesc spre gloria numelui lui Hristos”. Actualizând această rugăciune spunem şi noi ca intrarea în secolul al III-lea al Teologiei arădene să fie izvor de inspiraţie şi putere mărturisitoare a Preasfintei Treimi în inima lumii şi culturii, în conştiinţa oamenilor şi a societăţii postmoderne.

Dacă Dimitrie Ţichindeal a legat de conştiinţa generaţiilor viitoare înfiinţarea unui Seminar (Institut) şi aceasta s-a înfiinţat, dacă Roman Ciorogariu, la Centarul din 1912 a legat de conştiinţa generaţiilor viitoare înfiinţarea unei Academii şi aceasta s-a înfiinţat prin transformarea Institutului în Academie Teologică în 1927, Dumnezeu, după pribegia Teologiei arădene din timpul comunismului, a rânduit înfiinţarea unei Facultăți de Teologie la Arad, care o dorim ca un „stâlp de foc” al culturii teologice în Universitate şi pentru veacurile care vor veni ca un „apostol” mărturisitor al lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe la graniţa de Vest a României, într-o societate secularizată, informatizată şi globalizată, într-o lume a multiplelor provocări, a mutaţiilor sociale, culturale şi economice, pe fondul expansiunii ideologiilor postmodernităţii, a hiperindividualismului şi exploatării omului, a alienării condiţiei şi demnităţii umane. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad dorim să fie „aluatul” care dospeşte frământătura lumii din această parte de ţară, făclia aprinsă în sfeșnicul Arhiepiscopiei Aradului spre luminarea oamenilor.

O bucurie plină de emoţie animă şi inimile cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, instituţie care poartă numele ilustrului profesor şi preot mărturisitor Ilarion V. Felea, ultimul Rector al Academiei Teologice arădene dinaintea instaurării comunismului. Este vestea intenţiei canonizării lui de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2025. Această veste, care ne animă simțămintele la ceasul serbării bicentenarului, reprezintă încununarea celor 200 de ani de la înfiinţarea învăţământului teologic ortodox la Arad, o încununare a Teologiei şi mărturisirii înaintaşilor noştri.

Misiunea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad nu se reduce doar la o rememorare a rădăcinilor ei seculare, de o valoare inestimabilă pentru istoria învăţământului teologic ortodox din România, ci se caracterizează prin asumarea responsabilă şi dinamică a contextului bisericesc, cultural şi ştiinţific actual, dând mărturie despre dimensiunea spiritual-formatoare, misionară-apologetică şi cultural-socială a teologiei, ca teologie a Bisericii.

Cei adormiţi din generaţiile celor 200 de ani îşi primesc răsplata recunoştinţei noastre, iar noi cei de azi vom sta sub judecata viitorului.

[1] Discursul Părintelui Protosingel Roman Ciorogariu, Biserica şi Şcoala, an XXXVI (1912), nr. 45, p.
[2] Discursul Părintelui Protosingel Roman Ciorogariu, Biserica şi Şcoala, p. 4.
[3] Discursul Părintelui Protosingel Roman Ciorogariu, Biserica şi Şcoala, p. 5.
[4] Discursul PS Părinte Ignatie Papp, Episcopul Aradului, Biserica şi Şcoala, an XXXVI (1912), nr. 45 p. 8.
[5] Pr. Dr. Pavel Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi. (1706-1918), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006, p. 241.
[6] A se vedea Pr. Prof. Dr. Teodor Botiş, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului Teologic ortodox-român din Arad, Editura Consistoriului, Arad, 1922; Prof. Dr. Avram Sădean, Apostolatul primilor profesori ai Preparandiei noastre, Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1912.
[7] Pr. Dr. Pavel Vesa, Episcopia Aradului. Istorie. Cultură. Mentalităţi. (1706-1918), p. 243; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, „Învățământul teologic la Arad”, în vol. Episcopia Aradului. Istorie, viaţă culturală, monumente de artă, Editura Episcopiei ortodoxe române a Aradului, Arad, 1989, p. 154.
[8] Pr. Acad. Mircea Păcurariu, 230 de ani de învăţământ teologic la Sibiu 1786-2016, Editura Andreiana, Sibiu, 2016, p. 66.
[9] Mihai Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2004, pp. 84-85.
[10] A se vedea Teodor Botiş, „Apărarea Academiei teologice din Arad”, în Biserica şi Şcoala, 1929, nr. 17, pp. 2-3.
[11] Mihai Săsăujan, Academia de teologie ortodoxă din Arad în perioada interbelică, pp. 274-275.
[12] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, „Învăţământul teologic la Arad”, p. 172.