C1. Performarea misiunii de propovăduire a credinţei, în spirit tolerant;
C2. Precizarea corectă a doctrinei Bisericii/confesiunii tutelare, precum şi a mijloacelor transmise de aceasta pentru desăvârşirea persoanei, în lume;
C3. Recunoaşterea şi interpretarea complexităţii problemelor specifice dezvoltării inter-religioase;
C4. Analiza lucidă a fenomenului religios, în lumina cercetărilor istoriei şi filosofiei religiilor;
C5. Promovarea dialogului inter-religios şi ecumenic;
C6. Aplicarea valorilor şi principiilor deontologice specifice teologiei textelor sacre (biblice), în condiţii de autonomie şi independenţă profesională.
Competențe Transversale
CT1. Aplicarea valorilor şi principiilor deontologice specifice domeniului teologie, în condiţii de autonomie şi independenţă profesională;
CT2. Planificarea şi organizarea grupului în vederea eficientizării activităţii;
CT3. Autoevaluare a nevoilor de formare continuă în vederea adaptării competenţelor profesionale la dinamica mediului organizaţional şi a pieţei forţei de muncă;
CT4. Însuşirea unor metode şi tehnici de învăţare.
Statut profesional – Ocupații
Absolvenții programului de studii Doctrină și Cultură Creștină dobândesc competențele necesare pentru a putea deveni: consilier eparhial, inspector eparhial, secretar eparhial, angajați în cadrul administrației bisericești, calificări ce corespund Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.