2025 va fi Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea.
Cu această ocazie, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, care poartă numele ultimului Rector al Academiei Teologice, dorește să aducă mulțumiri Sfântului Sinod printr-o serie de evenimente culturale și teologice.
Manifestările vor avea loc în mediul academic, universitar, în Arad și în parohiile Arhiepiscopiei Aradului.
Două secole de la înființare
În 2022, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a împlinit 2 secole de la înființare, cu o scurtă întrerupere, când în 1984 în timpul regimului comunist, activitatea ei a fost întreruptă.
Greutățile prin care a trecut Biserica i-au motivat pe clerici să transmită credincioșilor, prin evenimentele organizate, semnificația slujirii în lume, dar mai ales importanța canonizării sfinților.
Semnificația Bisericii în lume
Creștinii sunt chemați să cunoască de la ierarhii și preoții lor semnificația canonizării unor sfinți. De asemenea, prin organizarea acestor evenimente, fețele bisericești întăresc legăturile cu enoriașii.
„Această motivație se referă și la modul în care suntem chemați să întărim legăturile cu parohiile Bisericii fiind atenți la buna transmitere a adevărurilor de credință în contextul mediatic provocator și uneori tendențios al lumii și societății informaționale”, a declarat pr. Cristinel Ioja, decanul facultății arădene.
Program
Primele evenimente vor avea loc în ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, sărbătoarea învățământului teologic. Programul din 30 ianuarie va include o festivitate teologică și culturală dedicată Centenarului Patriarhiei Române și canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion V. Felea (Aula Facultății de Teologie Ortodoxă) și două conferințe:
- Repere ale învățământului teologic universitar în Patriarhia Română – Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja
- Fapte ale sfințeniei în viața părintelui Ilarion Felea (1903-1961). Repere în biografia unui sfânt – Protos. Lect. Univ. Nicolae Tang
Concerte și conferințe
În cadrul aceluiași program, în luna aprilie, Corala Parohiei Arad-Șega I și Corala Armonia a Catedralei Vechi din Arad vor susține câte un concert dedicat Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
De asemenea, vor fi lansate volumul Documente – Ilarion V. Felea și o expoziție cu documente, cărți și fotografii despre sfântul preot mărturisitor.
În bisericile arădene, vor avea loc mai multe conferințe pe teme precum lucrarea pastorală, catehetică sau apologetică a Sf. Ilarion.
Simpozioane internaţionale
- Simpozion internațional (22-23 mai 2025) Dogma de la Niceea și importanța mărturisirii ei în lumea actuală. Modele de mărturisitori: Sfinții Ilarion Felea şi Dumitru Stăniloae
- Simpozion Internațional (27-29 aprilie 2025) – Centenarul Patriarhiei Române (în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului și Academia Română)
- Simpozion Internațional (3-4 noiembrie 2025) – Sfinții Ilarion Felea și Arsenie Boca – contribuția lor la teologia și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe
În cadrul unor conferințe naționale, în martie, septembrie, respectiv noiembrie 2025 vor fi lansate mai multe volume din seria Opere complete, cu lucrări reeditate ale părintelui Ilarion V. Felea.
Conferințele preoțești din protopopiatele Eparhiei Aradului vor include, de asemenea, prezentări de referate despre Sf. Ilarion Felea.