Studenți teologi arădeni – pelerini la Mănăstirea Vatoped în Sfântul Munte

      Comments Off on Studenți teologi arădeni – pelerini la Mănăstirea Vatoped în Sfântul Munte

Prin pronia lui Dumnezeu un grup de nouă tineri teologi din Arhiepiscopia Aradului au petrecut o săptămână (23-30 iulie), la Mănăstirea Vatoped, în Sfântul Munte Athos, participând activ la modul de viață al călugărilor și fiind părtași la istoria milenară a locului.

Lipsiți de oportunitățile vieții cotidiene, singurul răspuns la întrebarea „Cum îți petreci timpul pe Sfântul Munte?” este fără îndoială „Rugându-te”! Acesta este în fapt chemarea Sfântului Munte, o chemare la rugăciune, la o convorbire cât mai deasă cu Dumnezeu. Lucrul acesta este făcut de toți călugării și pelerinii care pășesc aici. Nu de puține ori în momentele în care făceam mâncarea în bucătărie sau curat în trapeză pe fundal se auzeau șoaptele călugărilor vatopedini rostind fără răgaz: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”! Toate aceste momente erau împletite cu Sfintele Slujbe, care începeau la ora 04:00 și continuau majoritatea zilei alcătuind o simfonie duhovnicească care crește clipă de clipă și care te înalță și pe tine, care participi la acest mod de a viețui. Tot acest mod de trăire creștină pe care o resimți puternic în primele zile este amplificată de zâmbetul molipsitor al călugărilor și de inteligența vie a acestora. Fiecare dintre noi care a venit pe Sfântul Munte măcinat de o neliniște sufletească a găsit aici în îndrumările călugărilor o oază de pace. Acesta este în definitiv Muntele Athos, o oază de pace și rugăciune, o oază de la care și-au potolit setea de sens timp de peste un mileniu creștinii doritori de har.

În ceea ce privește Mănăstirea Vatoped, aceasta este un exemplu al adaptării vieții monahale la rigorile contemporaneității, toate elementele moderne alcătuind un climat favorabil pentru cunoașterea tradiției athonite. Această sfântă mănăstire păstrează o istorie a credinței primelor veacuri, întrucât aici putem regăsi Brâul Maicii Domnului, fragmente din Crucea Mântuitorului și capul Sfântului Ioan Gură de Aur.

Ulterior tinerii pelerini s-au închinat și la moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Salonic. În contextul acestor momente de simfonie între rugăciune și istorie, teologie și cultură privim cu drag și dorință de întoarcere la Mănăstirea Vatoped și în întreg Sfântul Munte Athos.

Andri-Voicu Popa, student teolog