Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu și Părintele Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu au participat și au slujit sâmbătă, 9 aprilie 2022, la sfințirea bisericii ortodoxe din parohia Visca, Episcopia Devei și Hunedoarei, la invitația părintelui paroh Adrian-Ioan Pantea, fost student și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.
Slujba târnosirii bisericii și apoi cea a Dumnezeieștii Liturghii a fost săvârșită de către un sobor de preoți din care au făcut parte și cei doi părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, în frunte cu Preasfințitul Părinte Nestor Dinculeană, Episcopul Devei și Hnedoarei, care este și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă arădeană.
Răspunsurile liturgice au fost date de tineri studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie arădene, care i-au însoțit pe cei doi părinți profesori la slujba de sfințire.
În cuvântul adresat credincioșilor la sfârșitul slujbei de sfințire și a Dumnezeișetii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor și-a exprimat bucuria de a participa la acest eveniment al parohiei ortodoxe Visca, mulțumind în același timp și celor doi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad pentru ca au fost prezenți și au slujit Dumnezeiasca Liturghie alături de Preasfinția Sa, precum și tinerilor teologi pentru răspunsurile frumoase date la strana bisericii.
Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu