În ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Slujba Privegherii la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.
Într-un firesc al timpului, locului și rugăciunilor înălțate către ocrotitorii școlilor teologice din Eparhia Aradului și din întregul cuprins al Patriarhiei Române, din soborul care s-a rugat pentru luminarea cu strălucirea luminii dumnezeiești a tuturor profesorilor, studenţilor, elevilor şi tinerilor cei binecredincioşi ai ţării noastre, au făcut parte și Părintele Decan al Facultății de Teologie și Părintele Director al Seminarului Teologic din Arad.
Într-o cântare frumos așezată și înălțată din cele două strane ale Paraclisului, bucuria întâmpinării prin rugăciune a sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi a fost una cu totul deosebită. Un timp petrecut cu folos, mulțumind și rugând pe treimea de arhierei mult-lăudată, apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte, pe Grigorie, cel cu dulce glas, și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să vegheze asupra tuturor celor care se pregătesc spre a fi buni slujitori ai Sfintelor Altare.
În Cuvântul de învățătură, Preasfințitul Emilian Crișanul a așezat la sufletele celor prezenți la Slujba Privegherii icoanele vii ale vieților Sfinților Trei Ierarhi și părintescul îndemn ca fiecare, în locul în care se află, să pună în practică cele învățate din exemplul vieții acestora.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi nu este doar un moment de cinstire a vieții și faptelor acestora ci și aduce în prim-plan importanța învățământului teologic, seminarial și universitar, din întreaga Biserică Ortodoxă. Sfinții Trei Ierarhi sunt cinstiți în mod deosebit și aici la Arad, la Seminarul Teologic și la Facultatea de Teologie, ei fiind modele de slujire pentru toți cei care se pregătesc în vederea slujirii preoțești în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, dar și fiecărui credincios aflat pe calea mântuirii. E greu de cuprins în câteva cuvinte viețile și învățăturile Sfinților Trei Ierarhi, însă trebuie să fin conștienți că mai mult decât a citi este important a pune în practică învățăturile lor. Mamele învață de la Sfinții Trei Ierarhi să fie mame bune pentru da Bisericii copii buni, tații să slujească în mod folositor familiilor și să fie buni mărturisitori ai Bisericii, copiii învață să fie cuminți, să accepte învățăturile părinților și ale Bisericii, studenții și elevii învață să studieze teologia și celelalte științe pentru a fi buni slujitori ai Sfintelor Altare și ai oamenilor, iar noi, preoții, învățăm că preoția este sublimă pentru că stăm în Sfântul Altar, în fața Mântuitorului, iar El ne împodobește cu acest har al slujirii. Cu toții învățăm să fim iubitori de frumos, de semeni și de Dumnezeu. Să ne întâlnim sănătoși și în Sfânta Liturghie de mâine, prin rugăciunile Sfinților Trei Ierarhi, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, Ierarhul i-a felicitat pe cei doi Părinți aflați la conducerea școlilor teologice arădene care, împreună cu tot corpul profesoral, se străduiesc să formeze preoți care să fie spre cinste Arhiepiscopiei Aradului și Bisericii.
Pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba și cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceștia Treimii pururea se roagă pentru noi” (Tropar)
www.glasulcetatii.ro