Pomenirea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, a constituit și anul acesta prilej de sărbătoare pentru școlile teologice din eparhia Aradului, ca de altfel pentru toate școlile teologice din cuprinsul Patriarhiei Române.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, în Catedrala Veche, fiind precedată de slujba Utreniei. Din soborul slujitorilor au făcut parte: Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie, Protos. Lect. Univ. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Pr. Prof. Pompiliu Gavra, directorul Seminarului Teologic din Arad, Arhid. Mircea Proteasa, consilier economic, Arhid. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, precum și ceilalți profesori ai facultății și seminarului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, care a evidențiat pe scurt biografia celor trei ierarhi, precum și principalele lor contribuții la teologia și viața Bisericii.
Răspunsurile liturgice au fost date de către studenții teologi și elevii seminariști conduși de prof. Ștefan-Adrian Bugyi.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de soborul de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de pomenire pentru ierarhii, dascălii, studenții și ostenitorii școlilor teologice arădene.
După finalul cuvântării Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie a adresat cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru purtarea de grijă și atenția deosebită acordate celor două școli de teologie din eparhia Aradului.
După aceasta, au urmat activitățile academice și artistice care s-au desfășurat în Aula Facultății de Teologie. La prezidiul manifestării s-au aflat: Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, rectorul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie din Arad și Pr. Prof. Pompiliu Gavra, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad.
Programul religios-cultural a continuat cu susținerea unei disertații prezentată de către Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad, în care a evidențiat importanța sărbătoririi celor Trei Ierarhi pentru școlile teologice. De asemenea, s-a evidențiat contextul social și cultural în care și-au desfășurat viața și activitatea cei trei mari Părinți ai Bisericii.
A urmat un scurt moment cultural-artistic susținut de către elevii Colegiului Național ,,Elena Ghiba Birta”, ai Seminarului și Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad.
În cadrul aceleași manifestări a fost lansat și Anuarul Facultății de Teologie, care cuprinde valoroase studii și contribuții științifice ale cadrelor didactice din Facultatea de Teologie arădeană, precum și o cronică a evenimentelor care au avut loc în anul universitar 2018-2019.
Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang