În Duminica a 28-a după Rusalii, credincioșii Parohiei Ortodoxe Bonțești s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Corului mixt „Sf. Maxim Mărturisitorul” al Facultății de Teologie din Arad, dirijat de domnul Conf. Univ. Dr. Mircea Buta. Corul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, impresionând prin frumusețea armoniilor pe toți credincioșii prezenți, atât pe cei din parohie, cât și pe cei veniți din satele învecinate.
Mai mult decât atât, după Sfânta Liturghie, într-o frumoasă împreună-slujire, s-a ridicat parastas pentru fostul cantor al parohiei, Zacoi Gligor, trecut la Domnul în urmă cu un an și care a slujit strana bisericii din Bonțești mai bine de 40 de ani.
Bucuria a fost deplină la sfârșitul zilei când corul a vestit Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, printr-un frumos recital de colinde.
Pr. Paroh George-Darius Pasc