Cele două simpozioane care s-au desfășurat zilele acestea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, din Arad, au ajuns la final. Manifestarea academică derulată în aceste zile s-a încheiat printr-o sesiune comună a studenților, masteranzilor și doctoranzilor, în care s-a prezentat concluziile celor două simpozioane, precum și ample discuții generate cadrul tematicilor abordate, în care s-au angajat participanții și profesorii facultății.
Temele prezentate și dezbătute în cadrul sesiunilor celor două simpozioane se pot încadra în trei mari direcții: dimensiunea istorică, centrată pe relatările evenimentelor istorice și etapele luptei de emancipare și unitate națională; evocarea personalităților angajate în acest amplu proces al unificării, atât mireni, cât și clerici, studenți și profesori de teologie, monahi, preoți și episcopi. Unitatea de credință ortodoxă a constituit cea de-a treia direcție a temelor prezentate, subliniindu-se prin aceasta dimensiunea teologică a manifestării, pe lângă cea istorică. Unitatea de credință a constituit premisa fundamentală a unității de neam și o constantă e ființei neamului românesc.
Toate discuțiile și tematicile abordate au avut drept finalitate rememorarea cadrului istoric în care s-a înfăptuit Marea Unire și constituirea unui cadru adecvat și mobilizator pentru generația de azi, menit să răspundă exigențelor istorice, culturale și spirituale contemporane și prin care să se păstreze și să se cultive unitatea de neam și credință a românilor de pretutindeni.
Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang