Ziua de joi, 13 octombrie 2016, a reprezentat, pentru Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, un alt moment special prin aceea că unul dintre cursanții acesteia, PC. Diac. Paul-Sebastian Orădan, a ajuns la finalul programului de pregătire. Astfel, cercetarea întreprinsă de Preacucernicia sa s-a concretizat în teza de doctorat intitulată: Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae – relevanța Misticii în înnoirea Dogmaticii Ortodoxe din România în secolul al XX-lea, sub coordonarea PC. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan, a trecut prin toate fazele aprobării prealabile, fiind acceptată pentru prezentare în ședință publică în ziua amintită.
Prezentarea aceasta s-a desfășurat în istorica clădire a școlii teologice din Arad, în prezența Comisiei stabilite prin Hotărârea Senatului Universitar, din aceasta făcând parte: în calitate de Președinte, PC Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, iar ca membri: Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, alături de Pr. Prof. Univ. Dr. Sterea Tache, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja decanul Facultății arădene și coordonatorul lucrării Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan. Din partea Înaltpreasfințitului dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a fost prezent PCuv. Protos. Lect. Dr. Iustin Popovici, consilier eparhial. Acestora li s-au alăturat mai mulți invitați, rude, prieteni și colegi de la Parohia Arad-Centru: PC. Prot. Flavius Petcuț, Pr. Traian Micoroi, dr. Florinel Cozma, Prof. dr. Doru Bogdan și alții, încât evenimentul a căpătat nuanțe de adevărată sărbătoare cu reverberații în întreaga urbe.
În deschiderea lucrărilor, părintele decan, Pr. Cristinel Ioja, în calitate de gazdă, a salutat audiența, evocând, în câteva cuvinte, bucuria pe care Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad o trăiește din nou, prin acest eveniment academic, în contextul dat de tradiția acestei școli teologice, cu rădăcini istorice ce urcă până la începutul secolului al XIX-lea, dar și a actualității, în care, slujitorii ei de acum, se înscriu cu bune realizări în peisajul academic și teologic din Patriarhia Română. În continuare, Preacucernicia sa a mulțumit ÎPS Arhiepiscop dr. Timotei pentru toată grija părintească și binecuvântarea cu care păstorește școala teologică arădeană.
A urmat prezentarea lucrării de către candidat, aceasta având următoarea structură: Capitolul I: Teologia Dogmatică Ortodoxă Română la începutul secolului al XX-lea, Capitolul II: Redescoperirea Misticii răsăritene și integrarea ei în Teologia Românească, Capitolul III: Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae ‒ înnoirea Dogmaticii Ortodoxe în România secolului al XX-lea, Capitolul IV: Teme mistice dominante în gândirea teologică a lui Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae, Capitolul V: Teme Mistice relaţionate cu aspectele esenţiale ale Dogmaticii Ortodoxe, lucrarea fiind cuprinsă în 352 de pagini, aparatul critic beneficiind de 1177 de note de subsol. Prezentarea animată a candidatului a adus aplauze din partea celor prezenți.
Conform procedurii, a urmat prezentarea referatelor de către membrii comisiei, lucrarea fiind apreciată pentru rigurozitatea cercetării și actualitatea temei, fiind încheiată cu deliberarea comisiei, acordarea titlului de doctor în teologie, cu calificativul Foarte bine (Magna cum laudae) și cu de depunerea jurământului de către PC. Diac. Paul-Sebastian Orădan.
Părintele Decan, Cristinel Ioja a mulțumit, la final, tuturor celor prezenți pentru onoarea făcută Facultății.
Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu