Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a organizat o serie de Conferințe în liceele din județul Arad în cinstea Sfântului Ilarion Felea

      Comments Off on Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a organizat o serie de Conferințe în liceele din județul Arad în cinstea Sfântului Ilarion Felea

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în conlucrare academică cu Arhiepiscopia Aradului și cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a derulat o serie de manifestări în patru licee din județul Arad, puse sub genericul: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, despre importanța educației și a culturii în formarea tinerilor. Acestea au fost coordonate de Părintele lect. univ. dr. Filip Albu și s-au realizat în decursul lunii martie a.c.

Astfel, în ziua de 12 martie, la Colegiul Național „Preparandia”- „Dimitrie Țichindeal” din municipiul Arad, a avut loc o activitate didactică în care părintele Flavius Lazăr, profesor de religie în cadrul colegiului, a prezentat elevilor o serie de date privitoare la viața și opera părintelui Ilarion Felea, fiind proiectat și un fragment din filmul realizat de Trinitas TV în cinstea canonizării sfântului. În ultima parte a evenimentului, Părintele profesor Albu a descris în fața participanților câteva dintre activitățile proiectate cu acest prilej de către instituția academică arădeană.

Demersul academic de popularizare a continuat în aceeași zi la colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Aici, doamna profesoară Viorica Șandor, profesor de religie, împreună cu domnul profesor Cosmin Colțun, profesor de filosofie, au realizat o activitate interdisciplinară împreună cu elevii clasei a X-a B, profil matematică-informatică. În prima parte, a fost inițiat un joc didactic prin care elevii au descoperit caracteristicile sfințenie întrupate în viețile sfinților. Elevele Mihaela Fica și Sonia Moldovan le-au prezentat colegilor lor o scurtă bio-bibliografie a Sfântului Părinte. Apoi, profesorul Colțun a întreprins o scurtă incursiune în temele propuse de volumul Religia culturii, volum ce poartă semnătura Părintelui Felea. În partea finală, Părintele Filip Albu a marcat aspectul inedit dat de faptul că Sfântul Părinte mucenic Ilarion a fost elev al acestui liceu. În continuarea prezentării, au fost oferite detalii despre motivele și procesul canonizării acestuia de către Biserica Ortodoxă Română.

În data de 19 martie, în sala de festivă a Colegiului Economic din Arad, elevii mai multor clase au fost prezenți la manifestarea amintită. Elevii Karina Grodei și Claudia Șerb, coordonați de doamna profesor Veronica Sirca; elevii Elis Chihaia și David Ciocluț coordonați de doamna profesor Mirela  Pop; elevele Amalia Curtuiuș și Maria Navarro, coordonați de domnul profesor  Mircea Cismaș; elevul Luca Daniil Popa, coordonat de doamna profesor Liliana Necula și elevele Sarah Dulovecz și Sonia Hada, coordonate de doamna profesor Felicia Barbura au prezentat referate despre raportul dintre religia creștină și progres, știință, cultură europeană și artă, pe baza lucrării Sfântului Ilarion Felea, Religia culturii. Apoi, Părintele profesor Filip Albu le-a vorbit elevilor despre viața acestei mari personalități arădene, care a devenit primul sfânt recunoscut al locului.

A doua zi, la Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” din localitatea Sântana, în prezența preoților parohi Nicolae Rădulescu și Adrian Crainic, domnul profesor de religie, dr. Beniamin-Ioan Geoldeș, le-a prezentat elevilor câteva date legate de Centenarul Patriarhiei Române, amintind audienței și faptul că parohia Sântana își serbează de asemenea centenarul. În activitatea întreprinsă au fost implicate elevele din clasa a XI-a B. Eleva Bianca Dinu, cu un moment poetic, realizând și o selecție de texte referitoare la receptarea Părintelui Felea în conștiința contemporanilor, după lucrarea recent apărută (Pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, Sfântul preot mucenic Ilarion Felea în conștiința contemporanilor). Eleva Roberta Nagy a evidențiat modele familiale așa cum se reflectă în lucrarea Ziuar personal, jurnalul Părintelui Felea. Eleva Arina Andru a analizat raportul Religie–Sport, așa cum apare în lucrarea Religia culturii, iar eleva Silvani Harșani a recitat câteva fragmente de rugăciune din opera Sfântului Ilarion Felea.

Amintim faptul că aceste activități de popularizare în rândul tinerilor fac parte din programul special dedicat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad canonizării Preotului mucenic Ilarion Felea, în acest proiect fiind cuprinse județele Arad, Hunedoara și Caraș-Severin.

Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu