Centenarul Patriarhiei Române este timp al împlinirilor în Biserica Ortodoxă Română, timp anamnetic și prospectiv pentru lucrarea Bisericii în lume, în comunitatea umană, în viața personală și comunitară a omului modern.
Este timp al aducerii aminte de cei care și-au împlinit vocația slujirii în diversitatea darurilor și chemărilor oferite de Mântuitorul Hristos și timp al reflecției cruciforme, vertical-orizontale asupra misiunii, rolului, rostului și slujirii Bisericii Ortodoxe în societatea și cultura românească și universală. Dar, Centenarul Patriarhiei Române este și timp al Sfinților ca modele în Iisus Hristos pentru viețuirea creștină.
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad poartă cu cinste numele ultimului Rector al Academiei Teologice, desființată de regimul comunist în 1948 și este recunoscătoare Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru darul canonizării preotului martir Ilarion Felea ca dar al împlinirii teologiei arădene și românești primit cu mult entuziasm de profesorii și studenții instituției teologice care, în anul 2022, au serbat două secole de la înființare.
Patriarhia Română la ceas aniversar se împlinește atât prin slujirea celor care vreme de un secol au trudit pentru buna lucrare și afirmare a Bisericii în plan pastoral, misionar, filantropic, duhovnicesc, cultural și social, în plan intern și internațional, ierarhi, preoți, ieromonahi, ierodiaconi, monahi și monahii, profesori de teologie și mireni, cât și prin Sfinții Bisericii. În secolul Patriarhiei Române, Biserica Ortodoxă Română, prin înțelepciunea și curajul Patriarhilor ei, și-a arătat odoarele cele mai de preț în fața lumii, pe mărturisitorii ei, care au mărturisit public credința, atât în vremea comunismului ateu, cât și în vremea provocărilor galopante ale secularizării, ale expansiunii concepțiilor seculare despre om și lume, ale globalismului, trans-umanismului și tehnologizării înrobitoare a vieții omului.
Din aceste considerente, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad propune o serie de evenimente teologice, bisericești și culturale pentru anul 2025, în semn de prețuire și recunoștință față de cei care au slujit Biserica Ortodoxă Română și față de ocrotitorul Școlii teologice arădene, Preotul Mucenic Ilarion Felea.
Aceste evenimente se desfășoară atât în mediul academic, universitar cât, mai ales, în cetatea Aradului și în parohiile Arhiepiscopiei Aradului. Motivația profundă a acestei alegeri a spațiilor de desfășurare a evenimentelor din anul 2025 se referă la misiunea Facultății de Teologie de a transmite, învăța și pregăti comunitățile Bisericii pentru înțelegerea semnificației Centenarului Patriarhiei Române și a vieții, lucrării și învățăturii Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Această motivație se referă și la modul în care suntem chemați să întărim legăturile cu parohiile Bisericii fiind atenți la buna transmitere a adevărurilor de credință în contextul mediatic provocator și uneori tendențios al lumii și societății informaționale. Creștinii sunt chemați să cunoască de la ierarhii și preoții lor ce înseamnă canonizarea unor sfinți, care sunt motivele canonizării și roadele acesteia pentru viața creștină, fiind astfel pregătiți să facă față avalanșei de informații deformatoare vehiculate în anumite medii din presa scrisă și vizuală.
În acest sens, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, se înscrie în Programul anului 2025 dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Centenarului Patriarhiei Române și mărturisitorilor ortodocși din secolul trecut și aduce cinstire celor care s-au identificat cu lucrarea și mărturisirea Bisericii în cei 100 de ani ai Patriarhiei Române.
Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja
PROGRAM
2025
EVENIMENTE CU PRILEJUL CENTENARULUI PATRIARHIEI ROMÂNE (1925-2025) ŞI PROCLAMĂRII CANONIZĂRII SFÂNTULUI PREOT MUCENIC ILARION V. FELEA (1903-1961)
Sărbătoarea Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română
29 ianuarie (Paraclisul Facultății)
17.00: Slujba Vecerniei închinată pomenirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
30 ianuarie (Catedrala Veche din Arad)
9.00: Sfânta Liturghie arhierească
Corurile reunite ale Școlilor Teologice din Arad: dirijori: Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin
11.30: Slujba de pomenire pentru ctitorii, profesorii și ostenitorii învățământului teologic arădean
11.30-11.45: Lansarea volumului In Honorem Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan
12.00: Festivitatea teologică-culturală dedicată Centenarului Patriarhiei Române și canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion V. Felea (Aula Facultății de Teologie Ortodoxă)
Conferință – Repere ale învățământului teologic universitar în Patriarhia Română – Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja
Conferință – Fapte ale sfințeniei în viața părintelui Ilarion Felea (1903-1961). Repere în biografia unui sfânt – Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae Tang
Coruri:
Corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, dirijor Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean;
Corul Seminarului Teologic Ortodox Arad, dirijor Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin
CONCERTE ŞI CONFERINŢE ÎN BISERICI
Concert dedicat Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea (6 aprilie 2025, Corala Parohiei Arad-Șega I, dirijor Prof. Adrian Bugyi) Prezintă: Pr. Drd. Vlad-Sergiu Sandu
Conferință: Părintele Ilarion Felea – model de slujire în Parohia Arad Şega I (Biserica din Şega I) – Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcaşiu
Concert dedicat Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea (13 aprilie 2025, Corala Armonia a Catedralei Vechi din Arad, dirijor Prof. Ovidiu Boar) Prezintă: Protos Lect. Univ. Dr. Nicolae Tang
Conferință: Părintele Ilarion Felea – model de slujire în Catedrala Veche a Aradului (Catedrala Veche a Aradului) – Pr. Lect. Univ. dr. Tiberiu Ardelean
Expoziție documentară (documente, cărți, fotografii) dedicată Părintelui Profesor Ilarion Felea (Arhiva Arhiepiscopiei Aradului, Arhiva Facultății de Teologie Ortodoxă, Arhiva Familiei Felea-Darian)
Lansarea volumului Documente – Ilarion V. Felea, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Pr. Dr. Paul Orădan (Prezintă Pr. Flavius Petcuț, Protopopul Aradului)
CONCERTE ŞI CONFERINŢE ÎN CETATEA ARADULUI
ÎN POSTUL SFINTELOR PAŞTI (Catedrala Veche a Aradului/Sala Marii Uniri)
- Viața și mărturisirea părintelui Ilarion Felea – Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja (9 martie, Duminica I din Post, Catedrala Veche, Recital susținut de Corul de copii de la Catedrala Veche a Aradului, dirijor Pr. Gabriel Streulea. Prezintă: Pr. Flavius Petcuț, Protopopul Aradului)
Lansarea lucrării Preotul Ilarion Felea în conștiința contemporanilor. Mărturii ale celor care l-au cunoscut, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Catedrala Veche a Aradului: Prezintă Pr. Flavius Petcuț, Protopopul Aradului)
- Lucrarea pastoral-misionară a părintelui Ilarion Felea – Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan (16 martie, Duminica II din Post, Catedrala Veche, Recital susținut de Corul Procord de la Catedrala Veche a Aradului, dirijor Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, Prezintă: Pr. Flavius Petcuț, Protopopul Aradului)
- Slujirea catehetică-educațională a părintelui Ilarion Felea – Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae Tang (23 martie, Duminica III din Post, Sala Marii Uniri din Arad, Recital susținut de Corul Seminarului Teologic Ortodox Arad, dirijor Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin. Prezintă: Pr. Drd. Vlad-Sergiu Sandu)
- Părintele Ilarion Felea și importanța Sfintei Scripturi pentru pastoraţia și misiunea Bisericii – Pr. Lect. Univ. Dr. Adrian Murg (30 martie, Duminica IV din Post, Sala Marii Uniri din Arad, Recital susținut de Corul de copii de la Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, dirijor Pr. Gabriel Streulea. Prezintă Arhim. Lect. Univ. Dr. Casian Rușeț)
ÎN POSTUL NAŞTERII DOMNULUI (Sala Marii Uniri, Sala Regele Ferdinand)
- Slujirea omiletică a părintelui Ilarion Felea – Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu (Duminică, 16 noiembrie, Postul Nașterii Domnului, Sala Marii Uniri din Arad, Recital susținut de Corul „Sfântul Maxim Mărturisitorul” de la Catedrala Veche a Aradului, dirijor Emanuel Gheorghe. Prezintă: Protos Lect. Univ. Dr. Nicolae Tang)
- Lucrarea apologetică a părintelui Ilarion Felea: mărturisitor al credinței în contextul ideologiilor modernității – Pr. Conf. Univ. Dr. Caius Cuțaru (Duminică, 23 noiembrie, Postul Nașterii Domnului, Catedrala Veche a Aradului, Recital susținut de Corul Parohiei Arad-Gai, dirijor Melinda Druc, Filarmonica din Arad. Prezintă: Arhim. Lect. Univ. Dr. Casian Rușeț)
- Părintele Ilarion Felea în temnițele comuniste – Pr. Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu (Duminica, 30 noiembrie, Postul Nașterii Domnului, Sala Marii Uniri din Arad, Recital susținut de Corul de copii de la Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, dirijor Pr. Gabriel Streulea. Prezintă: Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu)
- Părintele Ilarion Felea și publicațiile pastoral-misionare ale Eparhiei Aradului – Pr. Prof. Univ. Dr. Florin Dobrei (Duminica, 6 decembrie, Postul Nașterii Domnului, Sala Marii Uniri din Arad, Recital susținut de Corul Seminarului Teologic Ortodox Arad, dirijor Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin. Prezintă: Pr. Lect. Univ. Dr. Gabriel Basa)
- Părintele Ilarion Felea ca duhovnic – Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Lazăr (Duminica, 14 decembrie, Catedrala Veche a Aradului, Recital susținut de Corul Parohiei Arad Șega I, Dirijor Prof. Adrian Bugyi. Prezintă: Pr. Lect. Univ. Dr. Adrian Murg)
În cinstea Centenarului Patriarhiei Române: Lansarea lucrării O istorie a Dogmaticii în Teologia ortodoxă română – 3 vol., Editura Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (Autor: Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja) – prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu (Universitatea din București); Pr. Prof. Univ. Dr. Sorin Şelaru (Bruxelles, Universitatea din București); Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan (Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad).
SIMPOZIOANE INTERNAŢIONALE
Simpozion internațional (22-23 mai 2025) Dogma de la Niceea și importanța mărturisirii ei în lumea actuală. Modele de mărturisitori: Sfinții Ilarion Felea şi Dumitru Stăniloae
Invitați: Prof. Univ. Dr. Martin Illert (Universitatea din Halle/Wittenberg, Germania); Prof. Univ. Dr. Stanislau Paulau (Universitatea din Halle/Wittenberg, Germania); Pr. Prof. Dr. Daniele Cogoni (Universitatea Pontificală Laterană, Roma, Italia); Pr. Michel van Parys, (Colegiul grec din Roma); Elia Citterio (Comunitatea Fraților Contemplativi ai lui Iisus, dieceza de Alexandria, Italia); Prof. Univ. Dr. Jerzy Ostapczuk (Universitatea din Varoşovia, Polonia); Prof. Univ. Dr. Peter Ben Smit (Universitatea din Berna, Elveţia) Prof. Univ. Dr. Marina Kolovopolou (Universitatea din Atena, Grecia) Prof. Univ. Dr. Nikolaos Xionis (Universitatea din Atena, Grecia); Pr. Prof. Univ. Dr. Porfirie Georgy (Universitatea din Balamand, Liban); Andreas Műller (Universitatea din Kiel, Germania); Francesco Strazzari (redactor Settimana News, Italia, realizator al unor interviuri cu părintele Dumitru Stăniloae, 1990-1991); Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu (Universitatea din București); Pr. Prof. Univ. Dr. Sorin Şelaru (Bruxelles, Universitatea din București); Pr. Prof. Univ. Dr. Valer Bel (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca); Pr. Prof. Univ. Dr. Cristian Sonea (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca); Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Moșoiu (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu); Conf. Univ. Dr. Ciprian Iulian Toroczkai(Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu); Prof. Univ. Dr. Ion Croitoru (Universitatea „Valahia” din Târgoviște) Arhim. Conf. Dr. Nathanael Neacșu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași); Conf. Univ. Dr. Daniel Lemeni (Universitatea de Vest din Timișoara)
Simpozion Internațional (27-29 aprilie 2025) – Centenarul Patriarhiei Române (în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului și Academia Română)
Invitați: Academician Ioan Aurel Pop (Președintele Academiei Române); Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan (Membru corespondent al Academiei Române); Prof. Univ. Dr. Ion Valer Xenofontov (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova); Prof. Univ. Dr. Mircea Măran (Școala de Studii Înalte pentru Educatori „Mihailo Pavlov”, Vârșeț; Alekandra Djuric Milovanovici (Institutul de Balcanologie din Belgrad, Serbia); Conf. Univ. Dr. Ion Gumenâi (Institutul de Istorie din Chișinău); Pr. Conf. Dr. Octavian Moșin (Facultatea de Teologie, Universitatea de Stat din Chișinău, Republica Moldova); Conf. Univ. Dr. Ion Cârja (Facultatea de Istorie și Filozofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca); Dr. Mircea Abrudan (Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca); Pr. Prof. Univ. Dr. Mihail Săsăujan (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București); Pr. Prof. Univ. Dr. Ion Vicovan (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași); Prof. Univ. Dr. Paul Brusanowski (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu); Pr. Dr. Daniel Alic, istoric Timișoara; Dr. Doru Sinaci, istoric Arad; Dr. Maria-Alexandra Pantea (Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad).
Simpozion Internațional (3-4 noiembrie 2025) – Sfinții Ilarion Felea și Arsenie Boca – contribuția lor la teologia și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe (în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei)
Invitați: ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului; PS Dr. Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Dr. Ignatie, Episcopul Hușilor. PS Dr. Benedict Bistrițeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Dr. Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Pr. Dr. Giovani Brusegan (Arhiepiscopia Romano-Catolică din Padova, Italia); Pr. Zaharia Zaharou (Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia); Arhim. Prof. Univ. Dr. Teofil Tia, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Pr. Prof. Univ. Dr. Emil Jurcan, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Holbea, Universitatea din București, Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Resceanu (Universitatea din Craiova)
SIMPOZIOANE ȘI CONFERINȚE NAŢIONALE – LANSĂRI COLECŢIA OPERE COMPLETE A PĂRINTELUI ILARION FELEA
Simpozion National al Școlii Doctorale (22-23 mai 2025) – Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025). Un secol de viață și cultură bisericească în Eparhia Aradului (studenți doctoranzi și cercetători din cadrul Școlilor Doctorale din Patriarhia Română).
În Colecția „Teologi arădeni”, lansarea lucrării Roman Ciorogariu – dascăl al sufletelor fiilor neamului românesc (Autor: Pr. Lect. Univ. Dr. Gabriel Basa; Prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Florin Dobrei – Sala Consiliului Județean Arad)
Conferință Națională (20-21 martie 2025)
Opere complete – relevanța operei apologetic-culturale și teologice a părintelui Ilarion Felea (1903-1961) (lansarea lucrărilor reeditate ale părintelui Ilarion V. Felea: Pocăința, Duhul Adevărului, Religia culturii, Religia iubirii)
Invitați: Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu (Universitatea din București); Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni (Universitatea din București)
Pocăința – prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Buchiu (Universitatea din București)
Duhul Adevărului – prezintă Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu (Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad)
Religia culturii – prezintă Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni (Universitatea din București)
Religia iubirii – prezintă Conf. Univ. Dr. Caius Cuțaru (Universitatea Aurel Vlaicu din Arad)
Corul Seminarului Teologic Ortodox Arad – interpretarea unor piese corale specifice Postului cel Mare – dirijor Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin
Conferință Națională (18-19 septembrie 2025)
Opere complete – relevanța liturgic-filocalic-duhovnicească a operei a părintelui Ilarion Felea (1903-1961) (lansarea lucrărilor reeditate ale părintelui Ilarion V. Felea: Spre Tabor, Tâlcuire la Sfânta Liturghie, Viețile Sfinților, Opera vieții mele)
Invitați: Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Sava (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași); Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Boylai” din Cluj Napoca); Conf. Univ. Dr. Daniel Lemeni (Universitatea de Vest din Timișoara)
Spre Tabor – prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Boylai” din Cluj Napoca);
Tâlcuire la Sfânta Liturghie – prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Sava (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași);
Viețile Sfinților – prezintă Conf. Univ. Dr. Daniel Lemeni (Universitatea de Vest din Timișoara)
Opera vieții mele – prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja (Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad)
Corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” – interpretarea slujbelor dedicate Sfântului Ilarion Felea (părți din Vecernie, Utrenie şi Acatist) – dirijor Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean
Conferință Națională (15-16 noiembrie 2025)
Opere complete – relevanța operei publicistice, pastoral-misionare a părintelui Ilarion Felea (1903-1961) (lansarea volumelor care cuprind ciclul de broșuri, studii și articole reeditate ale părintelui Ilarion V. Felea: Revista Teologică (Sibiu), publicația Biserica și Școala (Arad), publicația Calea Mântuirii (Arad), Biblioteca (Arad, Sibiu, Cluj)
Invitați: Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Săsăujan (Universitatea din București); Pr. Prof. Dr. Ionel Popescu (Vicar Eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei); Conf. Univ. Dr. Ioan David, Directorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara; Dr. Mircea Gheorghe Abrudan (Institutul George Barițiu al Academiei Române, Cluj-Napoca)
Biserica și Școala (Arad) – prezintă Conf. Univ. Dr. Ioan David, Directorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timișoara)
Revista Teologică (Sibiu) – prezintă Pr. Prof. Dr. Ionel Popescu (Vicar Eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei)
Calea Mântuirii (Arad) – prezintă Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Săsăujan (Universitatea din București)
Colecții: Sibiu – Veniți la Hristos, Cluj – Cărările vieții, Arad – Biblioteca Calea Mântuirii, Biblioteca creștinului ortodox, prezintă Dr. Mircea Gheorghe Abrudan (Institutul de Istorie George Barițiu al Academiei Române, Cluj-Napoca)
Corul „Sfântul Ioan Damaschin” – interpretarea unor colinde specifice Postului Nașterii Domnului – dirijor Pr. Gabriel Streulea
CONFERINŢELE PREOŢEŞTI PE PROTOPOPIATE
Arad – Preotul Ilarion Felea – pastoraţie şi misiune în Eparhia Aradului – Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja
Lipova – Preotul Ilarion Felea – model de liturghisire în Eparhia Aradului – Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean
Ineu – Preotul Ilarion Felea – tâlcuitor al Scripturii şi Tradiţiei Părinţilor Bisericii – Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus
Sebiş – Preotul Ilarion Felea – slujitor al Cuvântului Evangheliei prin omilie şi presă bisericească – Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan
Concertul de Colinde al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” (15 decembrie 2025 Generațiile ALUMNI) – Prezintă Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu
Decan,
Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja
Parteneri:
Arhiepiscopia Aradului
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Episcopia Caransebeșului
Episcopia Devei și Hunedoarei
Consiliul Județean Arad
Primăria Municipiului Arad
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad