Ziua de 18 septembrie, pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, este zi de comemorare și de cinstire a ocrotitorului acestei instituții.
Cu acest prilej, în Paraclisul facultății, începând cu ora 8.00, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din cadre didactice ale facultății și slujitori ai Centrului eparhial, și în prezența ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a celorlalte cadre didactice, a studenților și a numeroși credincioși.
În cuvântul rostit cu acest prilej ÎPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a evidențiat că această zi este una însemnată deoarece este ziua trecerii în veșniciei a patronului spiritual al Facultății de Teologie din Arad, profesor important alături de alți profesori din vremea Academiei, admirabil stăpânitor al catedrei, al ucenicilor de la teologie și al credincioșilor păstoriți. A fost apreciat de teologii din țară și de preoții din eparhie. Cele mai importante momente ale vieții sale sunt legate de teologie marcând pentru totdeauna în memoria colectivă. Odată cu canonizarea sa au fost împlinite așteptările și năzuințele Centrului Eparhial și ale facultății, acelea de a avea un ocrotitor din rândul sfinților. Canonizarea deodată cu cea a marelui teolog Dumitru Stăniloae arată cinstirea de care se bucură cei doi din partea Bisericii, amândoi arătând calea sfințeniei și devenind ei înșiși sfinți.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a săvârșit slujba Parastasului întru pomenirea Părintelui Ilarion Felea, precum și a tuturor profesorilor, ctitorilor și ostenitorilor învățământului teologic ortodox din Arad.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a arătat că: din documentele istorice cunoaștem, că ziua de 18 septembrie (1961) este cea în care Sfântul Ilarion, încarcerat în închisoarea de la Aiud, a trecut la viața veșnică. A fost un mare teolog și mărturisitor al Credinței Ortodoxe într-o regiune a țării afectată de prozelitismul sectar, atât în perioada interbelică, dar și după al Doilea Război Mondial. Regimul comunist din țara noastră a persecutat mulți preoți, monahi și credincioși, între ei numărându-se și Părintele Profesor Ilarion Felea, care a fost arestat, persecutat și încarcerat în mai multe rânduri.
Subliniem însă, că activitățile educațional-teologice și misionar-pastorale, precum și cea publicistică a Sfântului Ilarion, au fost și sunt de un real folos pentru cler, profesori, studenții teologi, elevii seminariști, monahi și credincioși.
Astăzi, când multe persoane sunt afectate de boli, singurătate, calamități naturale, persoane cuprinse de indiferență, tristețe, depresie și răutate, Sfântul Mărturisitor Ilarion Felea, ne recomandă să urcăm pe „Tabor”, să lepădăm plăcerile care distrug sufletul și trupul, să ne rugăm, să cercetăm pe cei bolnavi, pe cei închiși în temniță, pe cei bătrâni și neputincioși, să ajutăm pe cei afectați de inundații, secetă și alte încercări.
Totodată, Sfântul Ilarion ne îndeamnă să participăm activ la viața Bisericii (Sfintele slujbe, misiune teologică, culturală și filantropică), încât să fim binecuvântați de lumina și sfințenia lui Dumnezeu”.
Într-una dintre cărțile sale, Sfântul Mărturisitor Ilarion, ne învață, astfel: Stăpânirea patimilor, dobândirea virtuților, primirea luminilor și darurilor Sfântului duh, se face prin rugăciune. Sfintele Taine: Botezul, Mirul, Pocăința, Nunta și Maslul, toate, de la început până la sfârșit, prin rugăciune săvârșesc. Pacea și iubirea sfântă se nasc din rugăciune ca razele din soare. Viața religioasă fără cult dumnezeiesc, deci fără rugăciune, este zbor fără aripi. Tot cultul Bisericii este un zbor, o respirație a sufletului, o rugăciune gândită, suspinată, șoptită, rostită sau cântată. Respirația dă trupului aer, ca să trăiască; rugăciunea dă sufletului har, ca să se mântuiască. Întreg cultul creștin este învățătura (dogma) ortodoxă în rugăciune. Biserica prin cultul ei, este poarta cerului; rugăciunea e cheia care o deschide. Lumea cea mai frumoasă este raiul; rugăciunea este ochiul inimii prin care se vede. (Spre Tabor, vol. IV, p. 381).
Întru bucuria împlinirii unui act bisericesc, adică trecerea în rândurile Sfinților a Părintelui Ilarion, rostim Troparul Sfântului Ilarion: Cuvântul Evangheliei ai mărturisit, vrednic slujitor fiind turmei tale și spre Taborul cel ceresc ai alergat, Pătimirii Domnului urmând. Pentru aceasta, te veselești de slava Dumnezeirii, Părintele nostru Ilarion. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să miluiască sufletele noastre. Amin!
În încheiere, Pr. Conf. Univ. Dr. Caius Cuțaru, Director de Departament, în numele conducerii Facultății de Teologie din Arad și a întregului corp academic, a rostit un cuvânt de mulțumire adresat ierarhilor arădeni evocând, totodată, jertfa și devoțiunea celui care ocrotește și inspiră Teologia arădeană și împreună cu el pe toți profesorii și ostenitorii care au slujit această instituție.
Răspunsurile la strană au date de un grup de studenți teologi, conduși de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean.
Preotul Profesor Ilarion V. Felea a fost ultimul rector al Academiei Teologice din Arad (1947-1948). Din 1938 funcționează ca profesor de Teologie Dogmatică, Apologetică și Mistică la Academia Teologică din Arad, unde va preda și alte materii: Morală și Omiletică practică. Se distinge ca un slujitor devotat și de mare anvergură atât la catedră, cât și la amvon. Misionar și administrator de excepție, teolog, publicist și părinte duhovnicesc, toate aceste calități și virtuți concentrate în persoana sa și evidențiate fără ostentație, în activitatea de zi cu zi, încununate în final, cu mărturia supremă a muceniciei.
La data de 18 septembrie a anului 1961 Părintele Ilarion Felea își sfârșește viața, în chip martiric, în temnița din Aiud, fiind înmormântat în groapa comună. Din anul 2015, Facultatea de Teologie din Arad include în titulatura ei numele Părintelui Ilarion Felea, devenind, astfel, ocrotitorul și părintele spiritual al acestei instituții.
În zilele de 11-12 iulie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a aprobat canonizarea Părintelui Ilarion Felea, împreună cu alți 15 mărturisitori din perioada comunistă, cu titulatura „Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea”, cu cinstire în ziua de 18 septembrie, urmând a fi proclamat ca sfânt în anul 2025, la Centenarul Patriarhiei Române.
Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang