La un an de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Nicandru Cuțaru, fostul duhovnic al studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a fost săvârșită slujba parastasului în biserica Parohiei Ortodoxe Române Arad-Gai.
Cu acest prilej, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, la invitația părintelui paroh Caius Cuțaru, câțiva profesori ai Facultății de Teologie din Arad, în frunte cu părintele decan, Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, alături de Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu, Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan Lazăr și Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu au poposit în mijlocul credincioșilor, săvârșind dumnezeiasca liturghie, precum și slujba parastasului.
La momentul cuvenit, părintele decan Cristinel Ioja le-a tâlcuit credincioșilor textul pericopei evanghelice. „Gestul femeii samarinence, de a veni la fântâna lui Iacov, pentru a scoate apă, ne arată faptul că, dincolo de a împlini o nevoie trupească, reprezintă de fapt recursul ei la o tradiție ce dăruiește o identitate, fântâna reprezentând un loc al memoriei. Tot astfel, și noi astăzi ne-am reunit în rugăciune către Domnul Iisus, cel care a Înviat din morți, acum la un an de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Nicandru, marcând momentul ca un loc și un timp al memoriei care ni-l păstrează viu în sufletele noastre”.
După încheierea sfintei Liturghii, a urmat slujba de pomenire. În cadrul ei, părintele Lucian Farcașiu a adresat un cuvânt de mângâiere, evidențiind calitatea de părinte duhovnicesc a părintelui Nicandru, atât pentru studenții Facultății de Teologie din Arad, cât și pentru familia mică de acasă și pentru cea mare, a comunității parohiale.
Veșnică să-i fie pomenirea părintelui Nicandru!
Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu