Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, a avut loc la Șimand un eveniment de excepție, prilejuit de aniversarea a două secole și jumătate de învățământ românesc.
Sărbătoarea școlii a reunit preoți, dascăli din trecut și cei de astăzi, foști absolvenți, actuali elevi și un public numeros. Între cei prezenți îi amintim pe Părintele Protos. Lect. Dr. Nicolae M. Tang, fost absolvent al acestei școli și dascăl al Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Părintele Mircea Hurdea din Șimand, Părintele Prof. Drd. Flavius-Alexandru Lazăr de la Parohia Iratoșu și dascăl al Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad, d-nul primar al localității Florin Dema, d-na director al școlii din Șimand, Gabriela Rusu și mulți alții. Evenimentul a fost organizat de către Asociația „Iorgovanul” din Șimand și s-a desfășurat pe durata a două ore în spațiul generos al sălii de sport, aflată în vecinătatea edificiului școlar.
Sărbătoarea școlii a debutat cu intonarea imnului de stat al României, Deșteaptă-te române. La începutul programului, d-nul primar Florin Dema a adresat un cuvânt de salut și de felicitare pentru organizatorii acestui eveniment.
Punctul culminant al zilei l-a constituit lansarea lucrării monografice Școala din Șimand la 250 de ani de existență, semnată de d-na profesoară Mihaela-Dana Șimon și de d-nul drd. Alin-Florin Ciotea. Prezentarea cărții a fost făcută cu mult profesionalism și emoție de părintele Nicolae Tang, care între altele a afirmat: „Împlinindu-se 250 de ani de la prima mențiune istorică a Școlii din Șimand se cuvenea să fie reactualizat și rescris parcursul ei istoric, cu toate că vrednici înaintași au poposit asupra alcătuirii unui istoric, fiecare cu priceperea și dăruirea lui, cu ceea ce epoca respectivă punea la îndemâna lor, ca informație și ca mod de lucru. Autorii reușesc să alcătuiască o monografie a învățământului din Șimand actualizată și sintetizată. Actualizată, deoarece este adusă la zi, atât ca și informație, cât și din punct de vedere cronologic. Sintetizată, deoarece autorii au parcurs și au cules informațiile din tot ceea ce s-a scris pe această temă. În plus, unele informații sunt confruntate cu alte surse și, în consecință, corectate, sunt structurate cronologic, îmbogățite printr-o bibliografie actualizată, și lucrul cel mai important, raportată și îmbogățită prin apelul la arhive, izvoarele primare ale oricărei monografii. Apelul la informația din arhive conferă prezentei lucrări un certificat de garanție a veridicității informațiilor, dar și un statut științific. La rândul ei, lucrarea poate deveni sursă de documentare și punct de plecare în noi explorări de ordin istoric, cultural și social. Realizată în felul acesta, monografia se constituie ca o frumoasă ofrandă tuturor dascălilor care au ostenit în Școala din Șimand, care prin învățătura lor au luminat drumul și viața a multor generații, au îndrumat și au ocrotit mințile și sufletele pure ale copiilor, care mai târziu au devenit maturi, și-au găsit un rost în această lume, și au adus și ei lumină în familia lor sau în locul unde au slujit cu conștiință curată, cu iubire față de Dumnezeu și față de Neamul nostru”.
După momentul de prezentare au luat cuvântul autorii. Doamna profesoară Mihaela-Dana Șimon a subliniat în câteva cuvinte provocările învățământului românesc din ultimii 30 de ani, iar domnul drd. Alin-Florin Ciotea a evidențiat jertfa care a stat la originea școlii și care a însoțit-o pe parcursul celor două secole și jumătate, jertfa dascălilor, a părinților și nu în ultimul rând al elevilor: „Acum 250 de ani Curtea de la Viena a dat ordin de înființare a școlilor, dar cei care au dus greul nu au fost nici autoritățile vieneze, nici măcar marile familii nobile, cele care trebuiau să se ocupe de organizarea școlilor și de salarizarea învățătorilor. La Șimand am avut două familii nobile: Edelspacher în Șimandul de Jos și Csernovics în Șimandul de Sus. Cât au fost obligate s-au implicat, cum s-au înlesnit presiunile Curții, cum au închis școala (asta se întâmpla în 1780). După patru decenii a fost întocmită o situație privind contribuția acestor domni de pământ la constituirea salariilor învățătorilor. Știți ce scria în dreptul celor două familii nobile din Șimand? Nihil! Greul l-au dus țăranii, care trebuiau să presteze muncă efectivă pentru edificarea acelor smerite localuri de școală și să se îngrijească pentru remunerația dascălilor, plătiți mai mult în bunuri materiale sau produse agricole. Începând cu secolul XIX, Statul pasează școala în grija Bisericii. Iată cum Școala devine acum tinda Bisericii, iar Biserica va jertfi pentru Școală până după Marea Unire, odată cu etatizarea școlilor confesionale. Iar când zic Biserică, zic preoți și credincioși. Săracii de ei, în urmă cu 210 ani, în 1813, au început să strângă bunuri și bani pentru edificarea unei școli. Au început un an mai târziu, dar neputând fi terminată din lipsuri, pereții care erau deja ridicați, s-au dărâmat. Și atunci apare un Nicolae Stoianovici, comerciant, care jertfește din al său și ridică nu una, ci două școli. Jertfele continuă, că nu a fost ușor ca părinți să îți trimiți copiii la școală, când abia aveai ce să le pui pe masă, nu a fost ușor pentru elevi să învețe în condiții precare, nu a fost ușor pentru dascăl să predea în astfel de condiții și nu a fost ușor să înveți carte în limba română în perioada respectivă. Și așa, jertfă peste jertfă, vreme de două secole și jumătate. Jertfa dascălului e cea a semănătorului, care nu vinde fructe, ci semințe. Dumnezeu dă talantul, dascălul te învață cum să-l înmulțești. Este asemenea semănătorului care pune sămânța sa în pământ și întru răbdare așteaptă vremea rodirii. Însă totul depinde de pământ. Să știți că odată pusă în pământ sămânța încolțește, crește, înflorește și aduce rod. Însă există și semințe care ajung numai până la înflorire, fără să aducă rod”.
Cuvinte de felicitare și de evocare ale momentului au rostit atât Părintele Mircea Hurdea, cât și doamna director Gabriela Rusu.
După luările de cuvânt au fost premiate cadrele didactice aflate la pensie și care au slujit catedra școlii din Șimand cu multă dăruire zeci de ani.
În partea a doua a evenimentului a avut loc aniversarea a unui deceniu de la înființarea Asociației „Iorgovanul” din Șimand al cărui președinte este d-nul Ioan-Dan Șimon. Momentul a fost unul artistic, urcând pe scenă Ansamblul de dansuri populare Iorgovanul, o parte din taraful cu același nume și doi soliști de muzică populară consacrați, Voichița Suba și Alexandru Pop Zărăndean.
Informații despre carte:
În cele mai bine de 200 de pagini, cartea este structurată în patru capitole extinse, precedate de o introducere și o prefață semnată de Protos. Nicolae M. Tang. Primele trei capitole ale lucrării poartă semnătura d-lui drd. Alin-Florin Ciotea. Cel dintâi capitol intitulat Învățământul din Șimand. File de istorie, face o incursiune istorică a învățământului începând cu secolul al XVIII-lea și continuând până la ultimul deceniu al secolului XX, subliniind că originile învățământului românesc din Șimand se intersectează cu viața bisericească. De aici s-a născut în a doua jumătate a secolului XVIII învățământul organizat, care rămâne până după Marea Unire din 1918 sub oblăduirea Bisericii prin așa numitele școli confesionale. Încadrarea învățământului din Șimand în contextul general al învățământului românesc constituie o notă constantă a primului capitol. De asemenea, sunt surprinse și provocările cărora a trebuit să le țină piept învățământul local cum ar fi: dualismul austro-ungar, Războaiele Mondiale sau perioada comunistă. Capitolele II și III reprezintă un element de noutate în raport cu anterioarele monografii ale școlii din Șimand. În capitolul II sunt prezentate medalioanele biografice ale celor mai importanți dascăli ai școlii de la mijlocul secolului XIX și până la mijlocul celui următor. Al treilea capitol respectă aceeași structură, dar are în vedere de data aceasta roadele învățământului și anume absolvenții de seamă care au studiat pe băncile școlii și care au dat o bună mărturie despre aceasta în diferite demnități la care au fost chemați, atât bisericești, cât și laice. Ultimul capitol, semnat de d-na profesoară Mihaela-Dana Șimon, face legătura între partea istorică și profilul actual al școlii. Un element aparte al acestuia îl constituie cele câteva interviuri realizate cu dascălii de astăzi ai școlii și cu foștii absolvenți. Pentru o delectare a văzului la finalul cărții au fost așezate peste 40 de fotografii ale unor documente de arhivă sau portrete ale dascălilor și absolvenților de seamă.
Pr. Drd. Flavius-Alexandru Lazăr