Marți, 13 decembrie 2022, Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a vestit Nașterea Domnului prin colind, la câteva din instituțiile publice ale urbei de pe Mureș.
Primul popas a fost la Consiliul Județean, unde gazdă aleasă a fost domnul Președinte Iustin Cionca. Buchetul de colinde a fost oferit mai apoi, ostenitorilor Primăriei Aradului în frunte cu domnul primar Călin Bibarț.
Pelerinajul colindătorilor s-a încheiat în cetatea Aradului, în cadrul Batalionului „191 Infanterie Radu Golescu”, unde în prezența conducerii și a militarilor, a preotului militar Adrian David, corul facultății arădene a mărturisit vestea Nașterii Pruncului Iisus, oferind starea de liniște interioară specifică acestei perioade.
Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean