Pentru comunitatea ortodoxă din Knittelfeld, Austria, zilele de 21-22 mai 2022 au fost de un real folos misionar-duhovnicesc, o adevărată sărbătoare.
Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei – Arhiepiscopul Aradului, corul “Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean, a răspuns invitației primite din partea Parohiei Ortodoxe Române “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Knittelfeld, de a participa la săvârșirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia a fost hirotonit în treapta diaconiei teologul Corneliu Buda, student al instituției academice din Arad.
În ziua de 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim – Mitropolitul Europei Centrale și de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, Protopopul Aradului, Pr. Cristian Greucean – parohul bisericii din Knittelfeld și Pr. Nicolae Vîlcea din Graz.
Corul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie interpretând imnele bisericești ale compozitorului bănățean Ion Vidu, dar și alte cântări bisericești specifice perioadei Penticostarului.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a mulțumit dirijorului, teologilor arădeni pentru împreuna-lucrare misionar-duhovnicească din mijlocul comunității credincioșilor de pe malul Murului, afluent al Dunării, evidențiind rolul de ambasador pe care-l are formația corală în cadrul Facultății de Teologie din Arad, felicitând, totodată, conducerea Facultății, mai ales în acest an al Bicentenarului Teologiei arădene.
În ziua de 22 mai, din nou credincioșii ortodocși din Knittelfeld s-au înălțat spiritual prin glasurile de rugăciune și cântare ale studenților teologi din cetatea Aradului.
Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean