În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, preoţii şi credincioşii de la Parohia Arad-Centru, au avut bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei arădene, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei.
Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei Vechi.
La momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a rostit cuvântul de învățătură în care a vorbit despre ,,Chemare mântuitoare” (cf. Gal. 2, Marcu 8) la urmarea Mântuitorului prin luarea crucii de către credincioși, cu răspunderea de a o purta cu vrednicie spre dobândirea veșniciei prin fapte bune, potrivit credinței. La început de an bisericesc, cu luna septembrie, pentru creștin se reînnoiește cunoașterea vieții sfinților a căror pildă îndeamnă stăruitor la comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii. Biserica nu uită pe cei care s-au consacrat slujirii ei, pomenindu-i mereu, pe unii trecându-i în rândurile sfinților, în urma cercetării rânduite.
La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul arădean a săvârșit Slujba Parastasului pentru Părintele Ilarion V. Felea, slujitor al Catedralei Vechi din Arad, la împlinirea a 60 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Din sobor a făcut parte și Părintele Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul mixt al Catedralei Vechi, dirijat de domnul conf. dr. Mircea Buta.
Părintele Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru slujirea în Vechea Catedrală a Aradului, oferindu-i din partea slujitorilor, consiliului parohial şi a credincioşilor, un frumos buchet de flori.
Protos. Lect. Univ. Dr. Iustin Popovici