Luni, 20 septembrie, a avut loc deschiderea, la Facultatea de Teologie din cadrul UAV, a celor două simpozioane: „Societatea sub asediu. Semnificaţiile credinţei bisericii” și „Simpozion național studențesc și masteral.
Provocările bisericii în mediul online. Tipologii pastorale și atitudini misionare” organizate de Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
În prezența IPS, Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, al rectorului UAV, Ramona Lile, al directorului Școlii Doctorale Interdisciplinare, Florentina Munteanu, decanul facultății, Cristinel Ioja a deschis lucrările conferințelor ce se vor derula pe parcursul a două zile.
„Este un moment de bucurie să fiu astăzi aici, împreună cu voi, și să transmit susținerea conducerii universității pentru toate acțiunile pe care Facultatea de Teologie le organizează. Teologia arădeană promovează un învățământ de calitate pentru care nu de puține ori am fost felicitată de înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Un rol important în susținerea învățământului superior teologic îl are Arhiepiscopia Aradului, căreia îi mulțumim și de această dată, și care este alături și acum de facultatea de teologie și universitatea noastră ” a punctat, rectorul UAV, Ramona Lile.
„Două evenimente care plasează, din nou, facultatea noastră în centrul dezbaterilor teologice actuale. Este o bucurie să-i avem în mijlocul nostru pe invitații din străinătate, de la facultăți importante din Europa precum și pe cei din celelalte centre universitare din țară. Teologia din Arad este un centru recunoscut pe plan național și internațional al dezbaterilor în domeniul teologiei. Menirea noastră nu este doar de a păstra vie tradiția unui învățământ teologic în această parte de țară ci suntem chemați să răspundem provocărilor pe care societatea actuală le adresează bisericii și credinței ortodoxe” a menționat decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” , Cristinel Ioja.
Directorul Școlii Doctorale Interdisciplinare, Florentina Munteanu a menționat importanța colaborării între studenții la licență, masteranzi, doctoranzi și cadrele didactice în ceea ce privește activitatea științifică iar acest eveniment, „reflectă pasiunea cu care fiecare dintre participanți se apleacă asupra activității de cercetare. Subiectele deschise în cadrul acestor dezbateri demonstrează adecvarea bisericii la vremurile în care trăim și mă bucur că Biserica caută și ne oferă răspunsuri la întrebările care ne frământă pe fiecare din noi”, a subliniat directorul Școlii Doctorale Interdisciplinare.
Parteneri ai evenimentelor, Arhiepiscopia Aradului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena, Academia de Teologie Creștină din Varșovia, cu susținerea Ministerului Educației.
Text scris de Sorina Ambrus și preluat de pe www.aradon.ro