În ambientul academic şi spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, în prezenţa Înaltpreasfințitului Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a Doamnei Profesor Dr. Ramona Lile, Rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, a Domnului Profesor Dr. Ioan Radu, Preşedintele Senatului, a Prorectorilor, a Decanului Facultăţii de Teologie şi a invitaţilor, în ziua de 9 iunie a.c., s-a desfăşurat ceremonia de acordare a Medaliei Universităţii „Aurel Vlaicu” şi a Diplomei de Excelenţă, Preasfinţitului Dr. Habilit. Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii teologice-istorice în învăţământul universitar românesc.
Acest eveniment se înscrie în cadrul general al conlucrării dintre Biserică şi Universitate şi în mod special în identificarea şi recunoaşterea unor personalităţi cu contribuţii în aria cercetării şi a culturii teologice actuale. Totodată, un asemenea eveniment creionează itinerarul academic al celui omagiat, itinerar desfăşurat în trepte, urmând consecvent verticala cunoaşterii, ştiinţei şi a mărturiei Teologiei în Universitate.
ÎPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului în cuvântul său, a apreciat importanţa evenimentului pentru Biserică şi pentru prestigiul Teologiei în Universitate, precum şi contribuţia academică a celui omagiat. Rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, Prof. Univ. Dr. Ramona Lile a exprimat motivaţiile academice care prilejuiesc acest eveniment şi care se inserează în conlucrarea dintre Teologie şi celelalte domenii de cercetare din Universitate. De asemenea, Domnul Profesor Univ. Dr. Ioan Radu, Președintele Senatului, a exprimat câteva aprecieri cu privire la personalitatea Preasfinţitului Părinte Episcop Emilian şi la unele proiecte de cercetare viitoare. Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultăţii de Teologie, a creionat etapele formative şi de cercetare ale Preasfinţiei Sale, precum şi contribuţia adusă la dezvoltarea culturii teolgice-istorice în teologia românească.
A urmat ceremonia de decernare a Plachetei „Aurel Vlaicu” şi a Diplomei de Excelenţă din partea Senatului Universităţii „Aurel Vlaicu”, de către Prof. Univ. Dr. Ioan Radu, Preşedintele Senatului, în acordurile melodice ale imnului academic Gaudeamus igitur şi La mulţi ani!
Preasfinţitul Părinte Episcop Emilian a rostit un cuvânt de mulţumire reiterând necesitatea unei bune conlucrări la nivel academic între Biserică şi Universitate şi exprimând o largă deschidere pentru dezvoltarea Teologiei arădene – o instituţie cu o tradiţie teologică îndelungată – în ceea ce priveşte cercetarea şi formarea studenţilor teologi.
***
Cuvântul decanului – Pr. Prof. Univ Dr. Cristinel Ioja
Episcop dr. Emilian Crişanul – Excelenţă şi recunoaştere în dimensiunea academică a teologiei
În ambientul academic şi spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, în prezenţa ÎPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a Doamnei Profesor Dr. Ramona Lile, Rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, a Domnului Profesor Dr. Ioan Radu, Preşedintele Senatului, a Prorectorilor, a Decanului Facultăţii de Teologie şi a numeroşi invitaţi, astăzi, 9 iunie, începând cu orele 11, s-a desfăşurat ceremonia de acordare a Plachetei Universităţii „Aurel Vlaicu” şi a Diplomei de Excelenţă, Preasfinţitului Dr. Habilit. Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii teologice-istorice în învăţământul universitar românesc.
Acest eveniment se înscrie în cadrul general al conlucrării dintre Biserică şi Universitate şi în mod special în identificarea şi recunoaşterea unor personalităţi cu contribuţii în aria cercetării şi a culturii teologice actuale. Totodată, un asemenea eveniment creionează itinerarul academic al celui omagiat, itinerar desfăşurat în trepte, urmând consecvent verticala cunoaşterii, ştiinţei şi a mărturiei teologiei în Universitate. Descoperind vocaţia monahală în mănăstirea Neamţ, vechi centru monahal şi cultural al Moldovei şi hirotonit întru arhiereu – după ce a parcurs treptele monahale – de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Episcopul Emilian a împletit ani la rând, cu abnegaţie şi dăruire, lucrarea pastorală cu cea academică, catedrala cu catedra, concretul vieţii Bisericii cu concreteţea cercetării şi culturii teologice.
Devenirea teologică a Preasfinţitului Părinte Emilian s-a desfăşurat în ţară, sub atenta îndrumare a Academicianului Emilian Popescu, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde în anul 2009 îşi susţine teza de doctorat cu titlul Aduceți-vă aminte de înaintașii voștri – Arhiepiscopia Iașilor între anii 1900-1948, (568 p. cu anexe), şi în străinătate la Comunitty of the Resurrection, Mirfield, cursurile de teologie din cadrul Colegiului Teologic Resurrection, Marea Britanie, precum şi la Consiliul Mondial al Bisericilor (Geneva) şi la Academia Ortodoxă din Vilemov, Cehia. Fără a renunţa la legătura academică cu Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, unde se titularizează, activează în alte două centre teologice universitare, Craiova, unde desfăşoară în ultimii ani o semnificativă activitate academică şi Arad, unde susţine examenul de habilitare în domeniul Teologie, specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, o recunoaştere la nivel naţional a direcţiilor de cercetare ştiinţifică dezvoltate în ultimii ani.
Cele zece lucrări în limba română şi franceză şi cele câteva zeci de studii ştiinţifice, publicate în ţară şi străinătate, rod al cercetării şi participării la diverse simpozioane şi colocvii academice, conturează deja liniile de cercetare ale Preasfinţiei Sale, descoperind contururile culturale şi ştiinţifice ale unei opere în plină afirmare. Fără a fi finalizată, contribuţia teologic-istorică a celui pe care astăzi îl omagiem se înscrie în descoperirea şi afirmarea tezaurului cultural şi de viaţă al Bisericii Ortodoxe Române, adâncind unitar, printr-o metodă fenomenologică şi totodată critică, istoria şi teologia, monahismul şi viaţa comunităţilor Bisericii în contexte istorice date. Reflecţia istorică a Preasfinţiei Sale se circumscrie, în general, zonelor în care a activat în calitate de cadru universitar, de la zona istorică a Moldovei, la zona istorică a Olteniei şi, mai nou, la zona Banatului în care, Arhiepiscopia Aradului, deţine un fond de documente istorice impresionant, menit să constituie pentru orice cercetător ferestre spre viitor – aşa cum programatic se exprima în finalul tezei de habilitare în Teologie.
Dar constanta contribuţiilor sale teologice-istorice pe care o asumă şi pentru viitor, rămâne monahismul românesc, vatră de cultură şi spiritualitate românească şi un capitol decisiv al Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, pe care îl exprimă în studii şi cercetări, în convorbiri şi evaluări ştiinţifice. De obicei, gândirea unui istoric rămâne în categoriile diacronice ale studiului, însă, în scrisul şi perspectivele de cercetare ale Preasfinţiei Sale, întâlnim şi o dimensiune sincronică care interrelaţionează reflecţia istorică cu misiunea actuală a Bisericii. Atunci când exprimă intenţia unei analize istorice a diasporei ortodoxe române, implică nu doar elementele istorice, constitutive, ale unei asemenea realităţi eclesiale şi mutaţii sociale, ci şi premisele unei diagnoze a istoriei actuale cu privire la acest fenomen, cu implicaţii pastorale şi misionare complexe în context global şi european.
Placheta Universităţii „Aurel Vlaicu” şi Diploma de Excelenţă acordate astăzi, reprezintă o recunoaştere a acestor elemente ştiinţifice, constitutive, operei istoricului şi teologului omagiat şi implicit premisa unui parcurs academic, teologic-istoric, în ambientul dialogic şi luminos al Universităţii. Gestul Universităţii este onorant pentru cel omagiat, iar Universitatea prin acest gest se onorează, implicit, pe sine. Teologia, deşi rod al contemplaţiei şi experienţei cu Dumnezeu, rămâne în Universitate, în orizontul dialogului cu celelalte ştiinţe, forma creată prin care, în istorie, se transmit cele necreate şi veşnice, iar Preasfinţitul Episcop Emilian se arată a fi unul dintre exponenţii de seamă ai Teologiei actuale în Universitate!
Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang