În ziua de 22 octombrie, în cea de-a doua zi a Simpozionului internațional Relevanța Bisericii Ortodoxe în cultura română, a avut loc decernarea Diplomei de excelenţă şi a Plachetei Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Părintelui Profesor Daniel Buda pentru contribuţia adusă la Dialogul ecumenic şi la internaţionalizarea Teologiei ortodoxe. Deschizând festivitatea de decernare, în prezenţa Doamnei Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, Rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” şi a celor trei prorectori, Părintele decan Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja a adresat un cuvânt de salut și de felicitare Părintelui Daniel Buda, evidenţiind bogata activitate teologică şi ecumenică a celui omagiat. Cu o impresionantă carte de vizită teologic-ecumenică, specialist în Istorie Bisericească Universală, specializat în mai multe centre universitare din Europa, Secretar Executiv în Consiliul Mondial al Bisericilor (Geneva), consultant ştiinţific la Conferinţa Bisericilor Europene, cu conferinţe în peste 85 de ţări din întreaga lume, afiliat la mai multe universităţi din Europa, America şi Africa, la peste zece organizaţii academice interne şi internaţionale, distins cu „Crucea Sfântul Andrei Şaguna” (Arhiepiscopia Sibiului), „Ordinul Sfântul Mellitus” (Episcopul Londrei), „Crucea Patriarhală” (Biserica Ortodoxă Sârbă), „Crucea Valahă” (Arhiepiscopia Târgoviştei), Părintele Daniel Buda reprezintă deja o personalitate a teologiei ortodoxe române.
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Ioachim Tomoioagă, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, a dat citire mesajului Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului cu prilejul acestui eveniment academic. Doamna Rector Ramona Lile a dat citire Hotărârii Senatului Universităţii şi a înmânat Diploma de excelenţă şi Placheta „Aurel Vlaicu” Părintelui Daniel Buda pe acordurile imnului academic Gaudeamus igitur. Părintele Daniel Buda a mulţumit conducerii Universităţii şi a Facultăţii de Teologie, precum şi Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza pentru încrederea acordată, accentuând necesitatea unei fructuoase conlucrări teologice pentru misiunea şi mărturisirea Bisericii în lumea actuală.
Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu