În data de 17 Septembrie 2019 s-a încheiat procesul de admitere la Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Conform cu recomandările legislative și bisericești în vigoare, prezente în Metodologia de admitere, cei nouă candidați înscriși au susținut două examene: proba scrisă la disciplina Teologie Dogmatică, iar mai apoi, proba orală la disciplina pentru care au optat.
Părintele decan, Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja a făcut câteva precizări, cu acest prilej: „Perspectivele Şcolii Doctorale din Arad le gândim în patru direcţii pe care le dorim asumate şi realizate în anii care urmează:
- integrarea de noi specialişti, profesori habilitaţi în Şcoala Doctorală, aşa încât să acoperim disciplinele fundamentale ale Teologiei ortodoxe;
- iniţierea unor proiecte de cercetare în care să fie integraţi profesori şi doctoranzi la nivel naţional;
- iniţierea unor cooperări academice la nivel internaţional pentru o şi mai bună participare la mişcarea ideilor teologice din aria pe care o reprezentăm;
- integrarea revistei Studia Doctoralia în baze de date internaţionale pentru o şi mai bună vizibilitate teologică-academică. Astfel, rămânem consecvenți în dorința de a sluji Biserica lui Hristos, corpul profesoral fiind implicat pentru un învățământ academic de calitate”.
Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu