Duminică, 25 martie 2019, Pr. Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu, profesor la catedra de discipline istorice a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a participat și a slujit la Vecernia cu Litie săvârșită pentru Praznicul Bunei Vestiri, fiind invitat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Brad. La sfârșitul slujbei, Părintele Ștefan Negreanu a susținut o conferință duhovnicească, în cadrul seriei de întâlniri organizate în perioada Postului Mare în această parohie. Conferința a avut ca temă „Bunele vestiri ale lui Dumnezeu”.
În cuvântul rostit, Părintele a evidențiat bunele vestiri care ne sunt aduse, prin intermediul Sfântului Vasile cel Mare, în rugăciunea Anaforalei din cadrul Liturghiei sale.
De asemenea, Părintele a evidențiat rolul uriaș pe care îl are asumarea postului în viața creștinilor, subliniind că puțini sunt cei care se hotărăsc să poarte această cruce deloc ușoară, dar absolut necesară pentru aflarea păcii și bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
La sfârșitul slujbei, Părintele Protopop Alexandru Letea, slujitor la această biserică, a mulțumit Părintelui Ștefan Negreanu pentru slujire și pentru cuvântul duhovnicesc rostit.
Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu