În zilele de 14-16 mai 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a fost organizatoarea Simpozionului național al Școlii doctorale de Teologie, cu tema „Unitatea de credință în Biserica Ortodoxă. Aspecte dogmatice, religios-morale și canonice”. Această manifestare academică se desfășoară sub egida Arhiepiscopiei Aradului și a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, printr-un proiect finanțat de Ministerul Educației Naționale.
Lucrările simpozionului s-au deschis în data de 15 mai, la ora 9.30, în Aula Facultății de Teologie. La deschiderea festivă au luat parte: Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, d-l Dan Codre, consilier al Președintelui Consiliului Județean, Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, Directorul Școlii doctorale, profesori și doctoranzi din cadrul Școlii doctorale arădene și de la celelalte școli doctorale de teologie din țară.
În deschiderea manifestării, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, a adresat cuvânt de salut invitaților de la prezidiu și din sală, precum și tuturor participanților, subliniind în cuvântul său, rolul major pe care l-a avut Aradul în sec. al – XIX – lea, ca centru al luptei pentru emanciparea națională. A urmat mesajul Președintelui Consiliului Județean Arad, d-l Dr. Iustin Cionca, apoi cuvântul Preasfințitului Episco- vicar Emilian Crișanul care a făcut o scurtă incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe Române, evidențiind nume de ierarhi cărturari și luptări pentru ființa și unitatea neamului românesc. Cuvânt de salut a adresat și Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, Directorul Școlii doctorale de Teologie din Arad. Din partea doctoranzilor a vorbit Pr. Drd. Vlad-Sergiu Sandu, profesor la Seminarul Teologic din Arad. În încheierea festivității Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a adresat cuvânt celor prezenți subliniind unitatea păstrată în Biserica Ortodoxă Română prin școlile de teologie, ierarhi, preoți, prin schimburile de profesori de la școlile de teologie, mai ales în Transilvania și prin cooptarea de către Academia Română a unor membri de dincolo de Carpați.
După deschiderea festivă s-au desfășurat secțiunile simpozionului, care vor dura până miercuri, 16 mai, la orele prânzului, incluzând dezbateri, sesiuni de întrebări și concluziile simpozionului.
Manifestarea s-a bucurat de participarea studenților doctoranzi de la Școlile doctorale de teologie din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, Oradea, și bineînțeles, ai facultății gazdă, înscriindu-se în manifestările Anului Omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang