Duminica a treia din Postul Mare (a Sfintei Cruci) a constituit o zi de aleasă sărbătoare pentru credincioşii Parohiei Bocsig, din cadrul Protopopiatului Ineu. Sărbătoarea de aleasă trăire spirituală a fost încununată de venirea în această parohie a Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, pentru a binecuvânta şi sfinţi lucrările de înfrumuseţare efectuate de preotul paroh Bogdan Oneţ, dar în acelaşi timp şi de prezenţa unui grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, însoţiţi de decanul acestei prestigioase instituţii de învăţământ teologic, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja şi Arhid. Asist. Univ. Drd. Tiberiu Ardelean, coordonatorul grupului.
În dimineaţa zilei, Întâistătătorul Eparhiei Aradului a fost întâmpinat de un ales sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu părintele Adrian Zaha, protopopul Ineului, numeroşi copii purtând costume naţionale, oferindu-i Înaltpreasfinţiei Sale frumoase buchete de flori, exprimând astfel o dragoste fiască şi o deosebită preţuire. După cuvântul de bun venit adresat de către protopopul locului, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit pentru invitaţie, precum şi pentru primirea călduroasă, accentuând faptul că a păşit într-o parohie de frunte a Arhiepiscopiei Aradului, cu oameni vrednici şi muncitori, unde printr-o bună conlucrare a preotului cu organismele parohiale şi, totodată cu oficialităţile locale şi judeţene, s-a reuşit realizarea frumoaselor lucrări, ca moştenire lăsată de înaintaşi.
După aceasta, Chiriarhul arădenilor a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţiei Sale a fost pus sub titlul ,,Purtarea Crucii” (cf. Evr. 4;5 şi Marcu 8, precum şi Cazaniei duminicale), aceasta pe drumul suitor al Postului Mare ca părtăşie la jertfa Mântuitorului încununată cu lumina Învierii. Predica Ierarhului priveşte cumpăna adevărată între petrecerea pământească şi trăirea duhovnicească a credincioşilor într-un răstimp de cumpătare şi cugetare adâncă pe care îl recomandă Biserica în pragul marilor sărbători creştineşti, ritualul însuşi învăţând şi îndemnând spre înălţare sufletească, aşa ca acela al duminicii prin aşezarea sfintei cruci spre cinstire, în mijlocul tuturor celor în rugăciune. Prioritatea acordată rânduielilor spirituale reiese şi din binecuvântarea unor osteneli şi înfăptuiri pe planul parohial care evocă observarea tradiţiei înaintaşilor prin cultul eroilor şi luptătorilor de totdeauna ai patriei, în ridicarea unei sfinte troiţe, apoi în crearea unui loc de formare pentru viaţă a tineretului ca şi în grija faţă de sfintele locaşuri, aci în concret biserica şi capela funerară. Toate contribuie la înfrumuseţarea unui cadru de conlucrare între toţi membrii comunităţii locale atât pe plan bisericesc cât şi obştesc spre apreciere şi mulţumire generală, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Acest cuprins apoi s-a dezvoltat la fiecare din momentele şi obiectivele arătate, potrivit destinaţiei lor în parte.
Însoţirea ierarhului la astfel de evenimente reprezintă pentru Facultatea de Teologie arădeană o binecuvântare şi o aleasă preţuire din partea Centrului eparhial, dar în acelaşi timp şi împlinirea rolului misionar pe care îl are această instituţie academică faţă de credincioşii Bisericii Ortodoxe, şi deopotrivă faţă de viitorii slujitori, atât ai altarelor cât şi ai catedrelor de Religie.
Studenţii Facultăţii noastre au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, dar şi la celelalte rânduieli bisericeşti săvârşite de Ierarh şi soborul slujitor, parte a prezenţei în parohia arădeană Bocsig.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a mulţumit Chiriarhului pentru purtarea de grijă şi dragostea părintească pe care a arătat-o de-a lungul anilor faţă de familia lui, faţă de credincioşii acestei parohii. În acelaşi timp, a mulţumit Facultăţii de Teologie, Părintelui Decan Dr. Cristinel Ioja, studenţilor facultăţii noastre, pentru bucuria duhovnicească pe care au făcut-o credincioşilor prezenţi la slujbă.
Arhid. Asist. Univ. Drd. Tiberiu Ardelean