Cu ocazia împlinirii a unui sfert de veac de la înființarea Universității „Aurel Vlaciu” din Arad au fost organizate mai multe manifestări aniversare. Între acestea s-a numărat și o gală specială de premiere a personalităților care și-au adus contribuția la afirmarea Universității arădene. La aceasta s-a adăugat și o gală de premiere a cercetării. În deschiderea evenimentului, corul mixt al Facultății de Teologie, condus de Conf. Dr. Mircea Buta, a intonat imnul academic și rugăciunea Tatăl nostru.
A fost reiterat aici colaborarea deosebită și specială dintre Universitatea „Aurel Vlaicu” și Arhiepiscopia Aradului, doamna Rector, Prof. Univ. Dr. Ramona Lile acordându-i ÎPS Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu o diplomă de excelență ca mărturie a recunoștinței Universității.
Pentru implicarea deosebită în viața Facultății, ca semn de prețuire pentru întreaga activitate administrativă și didactică desfășurată în ultimul sfert de veac, la propunerea decanului Facultății de Teologie, Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, și cu acordul Consiliului Facultății, le-au fost oferite diplome distinselor cadre didactice: Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Pr. Prof. Dr. Constantin Rus și Conf. Dr. Mircea Buta.
În cadrul aceluiași eveniment, ca urmare a procesului de selecție, au fost decernate premii pentru excelența în cercetare, în anul universitar 2015-2016, următoarelor cadre didactice: Arhid. Conf. Dr. Caius Cuțaru; Pr. Lect. Dr. Filip Albu; Arhid. Asist. Drd. Tiberiu Ardelean.
Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu