Slujire arhierească la Catedrala Veche din Arad, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la reînfiinţarea Facultăţii de Teologie arădene

În Duminica a 22-a după Rusalii, 30 octombrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop TIMOTEI, înconjurat de soborul preoților profesori ai Facultății de Teologie din Arad, în frunte cu decanul acesteia, Preacucernicul Părinte Profesor Dr. Cristinel Ioja, a slujit Dumnezeiasca Liturghie, în Catedrala istorică a Aradului. Sfânta Liturghie din această zi, deschide seria manifestărilor organizate de Facultatea de Teologie din Arad, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la reînființare.

În cadrul sfintei slujbe s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate în cei 25 de ani, asupra profesorilor, studenților și ostenitorilor școlii de teologie arădene.

Cuvântul de învățătură, rostit de către Chiriarh a fost pus sub titlul ,,Cunoaştere şi conştiinţă” (în baza citirilor scripturistice: Gal. 6; Luca 16) în care a explicat că aprofundarea citirilor duminicale duce la concluzia că nu e îndestulătoare cunoaşterea realităţilor din lume ci trecerea acesteia prin conştiinţa noastră, discernerea între bine şi rău, care fiecare va avea răsplata la judecata din urmă. Evanghelia zilei arată şi rostul lucrării îngerilor tocmai în ajunul lunii noiembrie, a cărei numire poartă gândul la cele nouă cete îngereşti care slujesc desăvârşirea binelui în lume, răul neavând consistenţă. Aşadar, credinciosul tinde spre tot binele prin voinţa proprie în concordanţă cu cea divină. În continuarea vieţii prin rosturile generaţiilor tinere, tineretului îi revine răspunderea împlinirii năzuinţelor înalte ale omenirii. De aceea, aduc întristare situaţiile în care se sfârşesc fiinţe dragi, în floarea vârstei, care făgăduiau împlinirea multor speranţe promiţătoare. Aceasta cerând mărirea efortului pentru o cât mai eficientă formare şi sprijin pe viitor, făcându-se referire la comemorarea victimelor de la împlinirea unui an de la tragedia din Capitală şi totodată la împlinirea a 25 de ani de la reînfiinţarea învăţământului teologic arădean, cu recunoştinţă faţă de lăsămintele precedente pentru zestrea moştenită. Sfântul Pavel în Apostolul zilei se dă însuşi pildă de jertfelnicie pentru tot ceea ce reprezintă o contribuţie la mai binele lumii, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

După cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop TIMOTEI, a fost citit mesajul de consolare și comuniune la un an de la tragedia din Clubul Colectiv, transmis de Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precum și comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu privire la sfințirea monumentului funerar dedicat victimelor din Clubul Colectiv.

Numeroși credincioși și copii s-au împărtășit la vremea cuvenită, cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită rânduiala Parastasului pentru tinerii decedați în urma incendiului din Clubul Colectiv, la împlinirea unui an, potrivit îndrumărilor date de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, precum și pentru profesorii, studenții, ctitorii și ostenitorii Institutului Teologic, Academiei Teologice și Facultății de Teologie din Arad (1822/1927-1948; 1991-2016).

În încheierea sfintei slujbe, Preacucernicul Părinte Profesor Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie din Arad, a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop TIMOTEI, pentru întreaga purtare de grijă arătată Facultății de Teologie, profesorilor și studenților acesteia, punctând, totodată, contribuția esențială a Înaltpreasfinției Sale la reactivarea școlii de teologie arădene. În continuarea cuvântului, Preacucernicia Sa, a readus în memorie momente esențiale din istoria seculară a învățământului teologic arădean.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul mixt al Facultății de Teologie, condus de conf. univ. dr. Mircea Buta.

image110

image111 image112 image113 image114 image115 image116

Lect. Univ. Dr. Marcel Tang