În cadrul Școlii doctorale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” Arad a fost susținută prima teză de doctorat la disciplina Drept bisericesc.
Astfel, în data de 5 aprilie 2016, candidatul Pr. dr. Martiniuc I. Ionel-Mugurel și-a susținut public teza cu titlul: Biserica Ortodoxă din Bucovina în perioada stăpânirii habsburgice (1774-1918). Studiul istoric-canonic.Din Comisia de doctorat au făcut parte: în calitate de preşedinte,Pr.Prof.univ.dr. Cristinel loja, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad; în calitate de conducător doctorat,Pr.Prof.univ.dr. Constantin Rus, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad; iar ca referenți de specialitate: Pr. Prof.univ.dr. Ion Vicovan, Universitatea „Al. I. Cuza”Iaşi; Pr. Conf.univ.dr. Irimie Marga, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu; Pr.Conf.univ.dr. Patriciu Vlaicu, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca.
Începând cu ora 10, Comisia s-a întrunit pentru ședința publică de audiere a tezei. În deschidere, Pr. Cristinel Ioja a salutat prezența, în cadrul Comisiei, a oaspeților din cele trei importante centre universitare, evocând frumoasele legături existente între acestea și instituția academică arădeană, evidențiind și preocuparea permanentă a cadrelor didactice de aici pentru creșterea calității în cercetarea teologică actuală. Dovadă stau, pentru aceasta, primele două teze de doctorat susținute aici, la disciplina Teologie Dogmatică.
A urmat prezentarea tezei de doctorat, reproducând aici, din rezumat, următoarele:„Bucovina era un termen folosit de către autorităţile habsburgice pentru a nominaliza, desemna şi delimita partea de nord-vest a Moldovei la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ţinutul a fost cercetat şi cartografiat de către militarii habsburgici cu mult înainte de a fi ocupat. Agenţiitrimişi au făcut o evaluare a potenţialului economic pe care îl oferea zona. Aceste informaţii au înclinat balanţa în favoarea intensificării acţiunilor diplomatice pe lângă o serie de demnitari ruşişi turci pentru a „facilita” transferarea unei părţi semnificative a acestei ţări către Imperiul habsburgic.Principala instituţie din acest teritoriu era Biserica Ortodoxă, reprezentată de Mitropolia Moldovei, care avea în ascultare mănăstirile, schiturile şi sihăstriile. Apoi era Episcopia de Rădăuţi cu satele şimoşiile, cu toată suflarea care se afla pe ele. Asupra acesteia şi-au îndreptat atenţiareprezentanţiiautorităţilor imperiale, cercetând îndeaproape situaţia ei la modul general, dar şi în particular.
Proiectul nostru de cercetare este împărţit în patru capitole, raportându-ne permanent la normativele canonice care au stat la baza legislaţiei adoptate de către Consistoriul eparhial. În primul capitol sunt prezentate actele normative adoptate de către autorităţile imperiale în baza cărora s-a pus în practică împărţirea administrativă a Episcopiei Bucovinei. Capitolul al doilea prezintă modul în care a fost organizată parohia cu toate registrele care au fost introduse prin intermediul ordinelor şidispoziţiilor consistoriale. În capitolul al III-lea prezentăm evoluţia problemelor social-religioase şi a modului în care Consistoriul eparhial stabileşte modul de combatere a acestora. Prezentarea modului de pregătire şi retribuire a preoţilor am inclus-o în capitolul al patrulea”.
A urmat prezentarea referatelor de apreciere.
Coordonatorul lucrării, Pr. Constantin Rus, a felicitat pe candidat, evidențiind următoarele:
„Teza de doctorat a Pr. Dr. Ionel-Mugurel Martiniuc, se distinge prin mai multe calităţi, dintre care subliniem: a tratat un subiect interesant, util şi necesar pentru literatura teologică românească şi mai ales pentru cea canonică. Un asemenea titlu şi o asemenea lucrare lipsea din literatura de specialitate. în felul acesta ea umple un gol resimţit în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât lucrarea serveşte ca un ghid sau orientare în aceste probleme, reuşind să adune, să prezinte şi să analizeze toate problemele privind, organizarea şifuncţionarea Bisericii din Bucovina în perioada habsburgică. Lucrarea se distinge prin ţinuta ei academică şiştiinţifică, abundând în bibliografie şiinformaţie, în bogate note bibliografice subsidiare. Aceasta presupune o muncă temeinică, de cercetare şi folosire a acestei bibliografii, rânduită într-o prezentare corectă, ştiinţifică, academică. Planul lucrării este foarte bine structurat, în ordine cronologică, pe capitole şi subcapitole care toate converg spre o mai bună înţelegere a temei tratate.Prezentarea temei este făcută cu multă grijă, autorul nepierzându-se în amănunte inutile, ci surprinzând ceea ce este esenţial, fapt care denotă putere de analiză, dar şi de sinteză şi o bună pregătire de specialitate priceperii autorului, acesta precizează, în finalul concluziilor, că mai există aspecte necercetate îndeajuns şi care îşiaşteaptă cercetătorii”.
Pr. Ioan Vicovan a subliniat următoarele: „Contribuţia personală a autorului constă, mai întâi, în alegerea şi tratarea unei teme ce nu a mai fost cercetată din perspectivă canonică. Meritul autorului constă în munca depusă pentru cercetarea arhivelor, adunarea, analiza şiselecţia documentelor, precum şi prezentarea datelor mai importante într-o formă plăcută, logică, argumentată şi sistematică. Valoarea lucrării rezidă în prezentarea temei alese, şi importante, din perspectivă istorică şi canonică, cu discernământ, analitic, critic şi obiectiv.”
Pr. Irimie Marga a subliniat la rându-i: „Contribuţia personală a autorului este una uşor de remarcat, mai ales atunci când lucrezi pe documente de arhivă. De aceea aş sublinia aici noutatea informaţiilorşi a concluziilor. Apoi este lăudabilă tema aleasă de candidat şi interesul arătat în tratarea ei, într-o manieră absolut academică. Dovadă sunt izvoarele, arhivele, cărţile, studiile, actele normative etc. folosite (peste 150), precum şi cele 890 de note foarte bogate, minuţiosşi impecabil alcătuite. Este lăudabilă munca depusă, limbajul folosit, expunerea obiectivă, talentul în a înţelege spiritul şi litera legilor vremii, dragostea faţă de “dulcea Bucovină” şifaţă de Biserica Ortodoxă. Toate acestea mă fac să spun că este cea mai bună teză de doctorat dintre cele la care eu am fost referent”.
Pr. Patriciu Vlaicu și-a exprimat opinia arătând că: în urma analizării proiectului tezei de doctorat, elaborat şi prezentat de părintele Ionel-Mugurel Martiniuc, consider că acesta are un conţinut care reflectă o temeinică abordare academică a temei, aducând în atenţie elemente ce suscită un real interes şi care pun în evidenţă elemente deosebit de interesante care pot inspira dinamismul instituţional bisericesc, şi în zilele noastre.
În conformitate cu regulamentul de desfășurare, urmat o sesiune interesantă de dialog, Comisia apreciind, la final să acorde titlul de doctor în Teologie candidatului, apreciind lucrarea cu calificativul foarte bine.
În încheiere, părintele decan, Pr. Ioan Tulcan, a mulțumit oaspeților pentru onoarea făcută acestei școli teologice, prin prezența lor, cât și coordonatorului lucrării, Pr. Constantin Rus, care a reușit, împreună cu Pr. Martiniuc Ionel, să mai clădească o cărămidă frumoasă la edificarea aici a unei școli doctorale în teologie de prestigiu.
Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu