Prezență arhierească la Consiliul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad

La convocarea părintelui decan, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Consiliul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din cadrul Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad s-a întrunit în ședință de lucru în ziua de 13 iulie a.c., acesta desfășurându-se în prezența Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.

Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe chestiuni curente: încheierea sesiunii de vară a examenelor de an, precum și finalizarea studiilor pentru toate cele trei cicluri ale programelor de studii: licență, master și doctorat; problema reabilitării clădirii Facultății; stadiul proiectelor de cercetare și editare a publicațiilor; date referitoare la admiterea în noul ciclu academic.

 În deschidere, ÎPS Sa a mulțumit conducerii facultății pentru invitație și pentru buna colaborare, evidențiind disponibilitatea și implicarea Centrului Eparhial în reparația acoperișului clădirii, lucrare extrem de necesară având în vedere deteriorarea acestuia în urma furtunilor recente. Pentru lămuriri suplimentare a fost invitat la cuvânt și PC Părinte Octavian Blaj, consilier economic la centrul eparhial. În același context, ÎPS Timotei a solicitat cadrelor didactice ale facultății contribuții științifice pentru editarea Îndrumătorului bisericesc, precum și sprijinul pentru reactivarea tipografiei eparhiale, unde se vor putea tipării cărțile profesorilor, ziarul și revistele Facultății. O mențiune specială a fost făcută în legătură cu pregătirea absolvenților în direcția întăririi conştiinței de unitate, responsabilitate și ascultare față de ierarhia bisericescă în contextul dificil al societății de astăzi, care îndrumă spre tendințe centrifugale, acestea aducând grave deservicii imaginii Bisericii.

Părintele decan a reiterat, la rându-i, mulțumirea cadrelor didactice pentru suportul spiritual și material arătat prin prezența și implicarea ÎPS Timotei în favoarea susținerii și promovării teologiei arădene, invitându-i pe colegii profesori să fie implicați în acțiunile întreprinse în plan academic și administrativ, toate purtând pecetea binecuvântării chiriarhale.

?

  Pr. Lect. Univ. Dr. Filip Albu

Leave a Reply

Your email address will not be published.